Expres

Primăria Brașov a început amplasarea a încă 8 toalete automatizate

Primăria Brașov a început amplasarea a încă 8 toalete automatizate. Primele șase sunt deja montate în Poiana Brașov, la Lacul Noua, în parcurile din Triaj și de pe b-dul Ștefan cel Mare, pe str. Zizinului (la Gemenii) și pe str. Brândușelor, la intersecție cu Alexandru Vlahuță.

În zilele următoare vor fi amplasate și cele din Parcul Dima și de la Spitalul Județean. După racordarea la rețelele de curent, apă și canalizare, cele opt vor fi puse în funcțiune. Primăria și-a propus ca până la sfârșitul anului să pună în funcțiune cele 8 toalete, în zone intens circulate, ajungându-se la totalul de 14.

Potrivit specialiștilor, sistemul de toalete automatizate ales a fost cea mai simplă și ieftină soluție care poate să asigure cele mai bune condiții. Costul unei toalete automatizate este de 243.500 lei +TVA.

Costurile de mentenanță și materialele necesare pentru toaletele automatizate este 1.800 de lei/lună. Majoritatea operațiunilor de igienizare și utilizare au la bază sisteme automate: accesul se face fără atingerea unui buton fizic, spălarea și uscarea mâinilor se face pe baza unor senzori, curățarea vasului, a chiuvetei și a podelei se face, de asemenea, automatizat.

Toaletele automatizate sunt dotate cu:

  • sistem automat de spălare, dezinfectare și uscare a vasului de toaletă;
  • sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei;
  • sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare;
  • sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă și ale uscătorului de mâini;
  • sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice;
  • sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori și termostat (încălzirea se face prin convectoare electrice, curenții de aer cald fiind direcționați spre interiorul cabinei toaletei, dar se asigură și aer cald în interiorul camerei tehnice, pentru a preveni înghețarea instalației de apă menajeră);
  • sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcționare a toaletei automate, inclusiv a consumabilelor. Informațiile îi sunt transmise automat operatorului care asigură mentenanța;
  • sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie;
  • sistem acustic cu instrucțiuni vocale, inclusiv în mai multe limbi de circulație internațională, pentru fiecare comandă și operațiune pe care o desfășoară toaleta;
  • sistem electronic automat pentru acces/ieșire din toaletă;
  • sistem de siguranță “S.O.S.” cu buton care acționează deschiderea ușii chiar și în absența energiei electrice;
  • sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea și curățarea toaletei înainte de ieșirea utilizatorului din cabină;
  • sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare.

Declarația primarului:

Din păcate, abia acum, după 30 de ani, Brașovul face aceste investiții în aceste servicii publice care există în orice țară civilizată. Iar aici vorbim atât de servicii pentru turiști, cât și pentru brașoveni, pentru că ele sunt amplasate atât în zone frecventate de cei care ne vizitează orașul, cum ar fi centrul istoric sau Poiana Brașov, cât și în zonele de agrement și relaxare pentru brașoveni sau în zonele intens circulate. Avem deja șase toalete automatizate funcționale și sperăm ca până la sfârșitul anului, să ajungem la 14. Majoritatea orașelor mari, inclusiv din România, au apelat la toalete automatizate, pentru că au costuri de întreținere mult mai mici față de cele clasice. Brașovul este un oraș civilizat, iar gradul de civilizație se reflectă și prin astfel de servicii, oferite public, în mod gratuit.

Alte zone propuse pentru instalarea de toalete în următorii ani sunt: Parcul Ursu, Parcul La Iepure, zona Modarom, Poiana Brașov, Craiter – Pavilioane CFR, str. Soarelui – zona terenuri de sport, str. Carpaților – Zorilor, str. Castanilor – 15 Noiembrie, Zona Rapid – B-dul Victoriei, zona Onix – B-dul Griviței, parc str. Agricultorilor – Bartolomeu, Zona Complex Cerna – Olteț.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare