Expres

Primăria Brașov începe plata personalului din secțiile de votare

Primăria Brașov începe plata personalului din secțiile de votare

Reprezentanții Primăriei Brașov anunță că se face plata indemnizațiilor pentru președinții, locțiitorii și membrii secțiilor de votare de la cele două tururi de scrutin ale alegerile prezidențiale din acest an/
„Am făcut viramentele reprezentând plata indemnizațiilor pentru președinții, locțiitorii și membrii secțiilor de votare de la alegerile prezidențiale, turul I și II, din 4 mai, respectiv 18 mai, care au optat pentru plata în cont. După ora 12.00, aceste sume se vor găsi în conturile beneficiarilor”.
Pentru persoanele care au optat pentru plata în numerar sau cele care au prezentat un IBAN care nu era al titularului, nu era valid ori reprezenta un cont de valută, plata va începe de luni, 2 iunie. În aceste cazuri, indemnizaţia se va plăti personal, pe baza actului de identitate valabil, în original, conform următorului program:

  • luni – 2 iunie, între orele 11.00-16.00;
  • marți – 3 iunie, între orele 11.00-16.00;
  • miercuri – 4 iunie, între orele 8.00-11.00.

Plățile se vor face la Primăria Braşov (B-dul Eroilor nr 8, intrarea dinspre parcul N. Titulescu, lângă Centrul de Informații pentru Cetățeni).
După această dată, indemnizațiile neridicate vor fi virate către Instituția Prefectului Brașov, care va face plățile ulterior.
De indemnizații beneficiază 376 de președinți și locțiitori și aproximativ 1.500 de membri ai birourilor secțiilor de votare.
Sumele de plată pentru președinți și locțiitori, cu pontaj complet, pentru ambele tururi, este de 2.037 lei net, iar pentru membri, de 1.547 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button