Primăria Brașov: Au început lucrările la grădinița „verde” din Noua, care va avea și sală pentru salinoterapie (video)
Primăria Brașov: Au început lucrările la grădinița „verde” din Noua…
Au început lucrările la grădinița de pe strada Nucului din Brașov (cartierul Noua). În premieră pentru o grădiniță publică din Brașov, aceasta va avea și o sală de salinoterapie. Clădirea cu trei niveluri va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit.
Potrivit Primăriei Brașov, unul dintre atuurile viitoarei grădinițe îl reprezintă folosirea soluțiilor ecologice prin care aceasta își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua clădire fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.
Termenul pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. Valoarea contractului de proiectare și construcție este de 19.533.000,00 lei fără TVA, lucrările fiind realizate de Asocierea SC Har&H – ofertant lider cu SC Romfit Grup S.R.L.- asociat. Asocierea are ca subcontractanți următoarele firme: SC Grup Asclepios S.R.L, SC Terra General Contractor SRL, SC Evoclima Sistem, SC Miralex Instal Com SRL, SC 2 GMG Consart SRL, SC CSP Proiect Line, SC Procali Construct, SC Viaplan 44 Office S.R.L..
„Brașovul are cel mai ambițios program de dezvoltare a infrastructurii educaționale preșcolare. Avem, în acest moment, șase grădinițe și patru creșe în stadii avansate ale proiectelor. În cazul de față, suntem la noua grădiniță din cartierul Noua. 200 de locuri, o grădiniță verde, o grădiniță cu sisteme de recuperare de căldură, cu panouri fotovoltaice, cu pompe de căldură. O grădiniță la standarde moderne, care va dispune de zece săli de clasă pe trei niveluri. Este o investiție importantă pentru dezvoltarea cartierului și pentru infrastructura educațională din Brașov și provoc orice primar din România în această competiție legată de capacitatea de a dezvolta proiecte pentru infrastructura educațională. Cum spuneam, Brașovul este în topul orașelor care se dezvoltă și care își dezvoltă infrastructura educațională potrivit noilor nevoi”, a precizat primarul Allen Coliban.
Investiția constă în construirea unui corp de clădire cu regim de înălțime demisol, parter și un etaj, care va fi împărțit în spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior și zone administrative și tehnice.
Vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.
Dotări
Pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:
- pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
- panouri solare, ce vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
- panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
- recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.
Alte dotări: - loc de joacă exterior, plantare de arbori/ arbuști și gazon;
- amenajare parcare exterioară pentru părinți și parcare interioară pentru personal;
- sistem de supraveghere video și antiefracție;
- platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor;
- două lifturi pentru transportul materialelor;
- sistem de degivrare acces principal;
- instalație de iluminat pe timp de noapte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.