Expres

Primăria Brașov ar putea fi… bună de plată

Primăria Brașov ar putea fi… bună de plată.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat, astăzi, că amenzile plătite de stat ca urmare a sancţiunilor impuse României de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu a închis depozite de deşeuri neautorizate vor fi recuperate de la vinovaţi. Un proiect de ordonanţă de urgenţă este în circuitul de avizare interministerală. Se estimează că ar putea ajunge pe masa Guvernului în câteva săptămâni.


Ministrul a amintit că iniţial au fost 101 depozite neconforme, apoi, în 2018, când România a fost prima dată condamnată, au rămas 68 şi la finalul anului 2023 – 31.
Potrivit ministrului, printre cele 31 de situri neautorizate pentru exploatare se află un depozit municipal administrat de Primăria Braşov şi halda de fosfogips a Combinatului Sofert de la Bacău pentru care urmează să fie aprobaţi, prin hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru ecologizare.

„Fie că discutăm despre persoane fizice sau juridice, unele aflate în procedura insolvenţei sau a falimentului, dar fiecare leu din amenzile pe care statul român le plăteşte va fi recuperat. Este mesajul pe care doresc să-l transmit mai ales titularilor obligaţiilor de mediu, mai ales celor care au avut la dispoziţie 30 de ani să ecologizeze aceste depozite şi nu au făcut-o, le spun că nu este târziu încă să îşi respecte aceste obligaţii. În lipsa acţiunilor, statul român va fi nevoit să îi exproprieze, să facă din bani publici aceste cheltuieli. (…) Respectivele persoane fizice sau juridice vor plăti nu doar costurile ecologizării (studiul de fezabilitate, lucrările de execuţie), ci şi penalităţile pe care statul român le va plăti către Comisia Europeană”, a explicat Mircea Fechet.


„Termenul pe care îl estimăm pentru ecologizarea depozitelor de deşeuri, din informaţiile pe care le pun la dispoziţie proiectanţii, se referă la anul 2027”, a adăugat Fechet. România plăteşte aproximativ 600 de euro zilnic pentru fiecare din cele 31 de depozite rămase neînchise.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene obligă România la plata unei sume forfetare de 1,5 milioane de euro şi a unei penalităţi cu titlu cominatoriu de 600 de euro pe depozit de deşeuri şi pe zi de întârziere. La stabilirea cuantumului penalităţii cu titlu cominatoriu, Curtea ia în considerare gravitatea încălcării, durata acesteia şi capacitatea de plată a României, conform economica.net.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
2 luni în urmă

Amenda, neamenda dar am si eu o nelamurire. De ce este tolerata magaria aia ce se intampla cu poluarea de la groapa de gunoi? E vreunul de la Mediu, Primarie sau de altundeva care dupa ora 16 cand se termina… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare