Expres

Primăria Brașov a lansat licitația pentru amenajarea de benzi dedicate transportului public / Primele străzi vizate sunt…

Primăria Brașov a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de construcție pentru proiectul „Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Brașov și trotuare adiacente”.
Proiectul vizează crearea de culoare speciale pentru transportul în comun și, astfel, creșterea vitezei medie de deplasare a vehiculelor de transport public de călători. Implicit se va reduce timpul petrecut de acestea în trafic.

Investiția face parte din programul municipalității de trecere spre o mobilitate verde, care să ofere condiții mai bune de deplasare decât cele cu propriul automobil. Primele trei benzi vor fi amenajate pe traseul linei 5, între terminalul Poienelor și cel de la Stadionul Municipal, precum și pe b-dul Victoriei, care va asigura legătura cu gara.


„Trecem la o nouă etapă în ceea ce înseamnă mobilitatea în Brașov, cea de amenajare de benzi dedicate pentru transportul în comun. În acest fel dorim nu doar să le oferim brașovenilor și turiștilor cele mai bune condiții, în mijloace de transport prietenoase cu mediul, ci și să scurtăm timpul în care aceștia ajung la destinație. Prin amenajarea benzilor dedicate, cel puțin la orele de vârf vom putea ajunge cu siguranță mai repede la destinație cu autobuzul electric sau cu troleibuzul, călătorind în condiții optime și cu costuri mai mici, decât dacă am utiliza autoturismul propriu. Acest proiect este primul din cadrul programului nostru de dezvoltare a transportului alternativ care include transportul în comun, cel cu bicicleta și cel pietonal. Doar oferind alternative vom avea un oraș mai prietenos cu mediul, un aer mai curat, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi”, a declarat primarul Allen Coliban.

Traseele destinate circulației transportului public pentru care se amenajează benzi dedicate sunt:

  1. Sensul Astra – Bartolomeu: terminal transport public Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – B-dul M. Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgărașului – terminalul de transport public Bartolomeu (Stadion Municipal);
  2. Sensul Bartolomeu – Astra: Calea Făgărașului – Str. Lungă – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea Bucureşti – terminal transport public Poienelor;
  3. B-dul Victoriei, pe ambele sensuri, între B-dul M. Kogălniceanu – terminalul de transport urban Gară.

Lucrări estimate la aproape 15 milioane de lei

Lungimea traseului benzilor dedicate, cumulată pentru cele 3 trasee, este de aproximativ 12,68 km.
Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 3-4 metri și o adâncime de 4-6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 49.475 mp metri pătrați a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi ușor de identificat de participanții la trafic. Marcajele rutiere se vor reface cu vopsea reflectorizantă.


Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri.
Pe lângă culoarea diferită a covorului asfaltic și marcajele aferente, separarea benzilor dedicate se va face, în funcție de posibilitățile din fiecare zonă de pe traseu, prin benzi rezonatoare, profile de cauciuc sau stâlpișori.


Durata lucrărilor de amenajare și marcare a benzilor dedicate este de maxim 8 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.


„Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 15 milioane de lei (14.444.026,49 lei) fără TVA, fondurile fiind asigurate prin finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă și de la bugetul local”, se arată într-un comunicat al Primăriei. Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, componenta tehnică 30 de puncte, iar durata de realizare a investiției 30 puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare