Expres
Primăria Braşov a găsit o firmă care să continue lucrările la cea mai mare pepinieră din ţară
În urma licitaţiei organizate de Primăria Braşov, SC Recon SA a obţinut contractul de continuare a lucrărilor la cea mai mare pepinieră din ţară, care se va întinde pe 1,87 hectare, la marginea cartierului Noua. Valoarea contractului este de 885.551,81 lei fără TVA. Amintim că licitaţia a avut loc pe 26 mai, fiind înregistrată… o singură ofertă.
Amenajarea pepinierei a rămas pe loc, după ce constructorul, Conforest SA, a renunţat la contract, deşi mai avea de realizat aproximativ 30% din proiect.
În prezent, mai trebuie să se monteze solarul de 336 metri pătraţi, să se realizeze instalaţiile interioare şi exterioare pentru solar şi pentru clădirea administrativă, să se finalizeze remiza PSI, să fie făcute finisajele exterioare la clădirea operaţional, înierbarea taluzelor, amenajarea solelor şi pietruirea drumurilor între sole.
Lucrările care au rămas de executat fuseseră estimate de reprezentanţii Primăriei Braşov la 887.208 lei fără TVA.
Valoarea eligibilă a proiectului a fost de 952.109 euro, 60% fiind finanţare europeană şi 40% contribuţie proprie.
Amenajarea pepinierei este necesară, pentru ca pe viitor să nu se mai cumpere puieţi (de brad, molid, paltin, larice etc.) pentru împăduririle pe cele aproape 15.000 de hectare de fond forestier aflat în proprietatea municipalităţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.