Expres

Prima femeie amendată pentru portul vălului islamic

 

Poliţia daneză a aplicat vineri prima amendă pentru portul în public al vălului islamic integral, niqab, relatează presa locală, preluată de AFP și citată de Agerpres. De la 1 august, în Danemarca este interzisă purtarea niqab-ului sau a altor accesorii care maschează faţa, iar nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amenzi de până la 10.000 de coroane (1340 de euro). Poliţiştii au fost chemaţi vineri într-un centru comercial din Horsholm, în nord-estul ţării, unde o femeie de 28 de ani, care purta niqab, s-a luptat cu altă femeie, care a încercat să îi smulgă vălul, a relatat un oficial al poliţiei, David Borchersen, agenţiei de presă Ritzau, preluată de AFP. La sosirea forţelor de ordine, victima agresiunii îşi pusese niqab-ul la loc. Poliţiştii au fotografiat-o şi au obţinut înregistrări ale incidentului de la camerele video de securitate. Purtătoarea de niqab a fost informată că va fi amendată cu 1000 de coroane (134 de euro) şi că trebuie să aleagă: ori îşi scoate vălul, ori părăseşte spaţiul public. Femeia a ales să plece, a precizat Borchersen.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button