Expres

Prima creşă verde din România, realizată în trei luni

Prima creşă verde din România, realizată în trei luni

Unitatea de învățământ a fost construită la Fălticeni, într-un timp record, de trei luni și trei săptămâni. Termenul-limită era abia vara anului viitor. Clădirea este dotată cu panouri fotovoltaice și tehnologie de ultimă generație. 

Este primul obiectiv construit cu finanţare din PNRR prin programul naţional de construire creşe.

Creșa verde din Fălticeni a găzduit 70 de copii şi este una modernă de tip near-Zero Energy Building. E dotată cu 65 de panouri solare şi 43 de panouri fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile. 

De asemenea, clădirea este foarte bine izolată termic. 

Creșa are încălzire în pardoseală și un sistem de climatizare modern, un sistem de acces inteligent, un sistem anti-efracție cu senzori și camere de luat vederi.  

Creșa a costat peste trei milioane de euro, cu aproximativ 30% mai mult decât o clădire convențională, însă în câțiva ani cheltuiala este armotizată. 

Unitatea va avea și un sistem inteligent de management al resurselor. În acest fel, costurile de întreținere vor fi mici.
„Acest proiect are tot ce poate avea o creşă modernă, de la panouri solare la pompe de căldură”, a spus Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

„Este un proiect care, nu exagerez, dar cred că poate sta cu capul sus în orice ţară europeană”, a precizat şi Cătălin Coman, primar Fălticeni.

Prima creşă verde din România, realizată în trei luni. Alte 124 de creșe verzi urmează să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Rezilienţă.

Foto: Captura video


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

„near-Zero Energy Building.” Aia au probleme cu retentia salivei dar o ard in straineza…

Willy
1 an în urmă

Madam Ralu are concurenta serioasa. Tanti Lili a copiat pana si greselile: “cheltuiala este armotizată”? Halal!

Back to top button