Prima arestare în cazul fraudei bancare din Brașov

Acces neautorizat într-un sistem informatic, fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, delapidare, acestea sunt acuzațiile anchetatorilor la adresa directorului de operațiuni din cadrul Credit Europe Bank – sucursala Brașov, Otilia Argentina Negrilă, pentru care persoana este cercetată în următoarele 29 de zile în stare de arest preventiv.
Procurorii DIICOT Brașov au dispus joi seară reținerea pentru o durată de 24 ore a învinuitei, față de care s-a început urmărirea penală. Din datele oferite de anchetatori a reieșit că reprezentanta băncii, „numărul doi” în conducera sucursalei din Brașov, „a efectuat cu intenție în sistemul informatic al băncii operațiuni pe conturile unor clienți – transferuri, schimburi valutare și ridicări de numerar – fără știința acestora și și-a însușit sumele de bani. Pentru a justifica tranzacțiile și sumele lipsă, respectiva ar fi emis în fals ordine de plată și extrase de cont, inducând în eroare și păgubind mai mulți clienți ai băncii în privința convențiilor de depozit încheiate.
În urma plângerilor formulate de cei câțiva păgubiți, care au declarat retragerea fără știința lor a unor importante sume de bani, banca a declanșat o operațiune de control intern. După cum rezultă din raportul Direcției Conformitate Credit Europe Bank România SA din data de 4 august 2010, s-a stabilit că sesizările sunt întemeiate și din conturile acestora au dispărut nejustificat sume de bani, consecutiv unor operațiuni efectuate neautorizat de către cea care ocupa funcția de directorul de operațiuni.
Între timp, plângerile s-au înmulțit, tot mai mulți clienți ai băncii, persoane fizice, sesizând că au conturile goale. Nici societățile comerciale nu au fost ocolite de la tranzacțiile ilegale, cel puțin una constatând că nu mai are lichidități în contul bancar.
Mod de operare
În comunicatul DIICOT de ieri s-a menționat: „Din cercetările efectuate a rezultat că sume de bani au fost transferate fraudulos din conturile acestor clienți în alte conturi și retrase apoi în numerar sau au fost efectuate schimburi valutare, urmate de ridicări de numerar ori au fost realizate direct ridicări de numerar. O parte din clienții băncii au fost induși în eroare de către învinuita Otilia Argentina Negrilă cu privire la situația conturilor, prin eliberarea de extrase de cont false sau cu privire la convențiile de depozit încheiate, care nu au fost depuse la bancă de către învinuită, deși aceasta a încasat personal sumele de bani depuse ori cu privire la nivelul dobânzii acordate, consemnat diferit pe exemplarul de contract al clienților (mai mare, de exemplu 11%) față de cel menționat pe exemplarul de contract înregistrat la bancă (mai mic, de exemplu 7%)”.
Operațiunile privind transferuri, schimburi valutare și ridicări de numerar au fost inițiate și autorizate de către suspectă, conform drepturilor alocate în aplicația bancară pe baza fișei postului, aceasta având rangul de acces în aplicația bancară a băncii de „manager operațiuni”.
Prejudiciul total creat nu a fost stabilit până la această dată, întrucât sunt în curs de identificare toți clienții păgubiți, 38 până aseară. Suma calculată în baza plângerilor deja analizate depășește 2 milioane de euro. Banca a început deja să acorde despăgubiri clienților păgubiți, șase dintre ei recuperându-și economiile.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



