Expres

Prim-ministrul danez: „Refugiații sunt pe drum spre Danemarca, o țară pașnică și sigură. Vreau să feresc Danemarca de ceea ce se întâmplă în Ungaria”

 

Danemarca a închis toate drumurile și liniile de cale ferată care fac legătură cu Germania, în încercarea de a bloca valul de refugiați să se îndrepte în nord, spre Suedia.

Poliția a încercat, în van, să oprească refugiații care doreau să se îndrepte spre nord. Pe imigranți nu îi poți ruga să se oprească, ei găsesc metode să te păcălească și să intre în țară, potrivit poliției daneze.

Reprezentanți ai poliției din Danemarca au declarat, pentru Euronews, că încearcă pe cât posibil să nu folosească forța.

În contextul înrăutățirii situației, prim-ministrul danez, Lars Løkke Rasmussen, a zis că vrea să ferească Danemarca de ceea ce se întâmplă în Ungaria.

„Este destul de clar că noi ne aflăm sub presiune în aceste momente, iar situația este foarte complexă. Oamenii sunt pe drum spre Danemarca, o țară pașnică și sigură”, a declarat Lars Løkke Rasmussen, prim-ministrul danez, pentru Euronews.

Mii de oameni fug din Irak, Siria și Afganistan și încearcă să ajungă în Germania și Suedia, fiindcă amândouă au adoptat politici mai generoase față de găzduirea refugiaților, în comparație cu vecinii lor din Uniunea Europeană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button