Expres

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Justiției

 

Cu prilejul Zilei Justiției, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj către clasa politică, acesta fiind citit de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu la evenimentul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

„În acest proces de consolidare a justiției vreau să vă asigur că aveți în mine un partener de dialog și un susținător ferm pentru toate reformele care garantează lupta anticorupție. Faptul că au existat cazuri izolate în care au fost aleși primari cercetați chiar condamnați pentru corupție nu înseamnă în nici un caz diminuarea sprijinului cetățenilor pentru lupta anticorupție. Integritatea și cinstea sunt în continuare așteptate de la politicieni, de la aleșii locali și de la toți cei care fac parte din administrație. În ultima perioadă au avut loc numiri în funcții de conducere în cadrul autorităților care fac parte din puterea judecătorească. În acest an, se vor organiza alegeripentru stabilirea noilor membri CSM și pentru alte funcții de conducere din sistemulinstanțelor judecătorești. Îmi exprim convingerea că atât cei numiți cât și cei aleși în funcții la nivelul autorității judecătorești vor menține și vor promova necontenit cele mai importante valori ale democrației europene – garantarea statuluide drept, asigurarea și protejarea independenței justiției în fața oricăror presiuni de natură politică sau economică și garantarea dreptului și libertăților indivizilor. Trebuie să facem trecerea de la consolidarea instituțională a puterii judecătorești la eficientizarea maximă a serviciului public de justiție”, a fost mesajul președintelui Klaus Iohannis.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button