Președintele Academiei Române ne vorbește, la Brașov, despre… noi
Președintele Academiei Române ne vorbește, la Brașov, despre… noi. Cât de vechi este poporul român? Când și unde ne-am format? Cum a luat naștere limba română? Cine și cum ne-a încreștinat? Publicul interesat de răspunsurile la aceste întrebări este invitat la o întâlnire de excepție cu Gheorghe Chivu, președintele Secției de Filologie și Literatură din cadrul Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, absolvent al Colegiului „Andrei Șaguna” din Brașov, și părintele profesor Nicolae Chifăr, cadru universitar la disciplina Istorie Bisericească Universală din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Conferințele cu tematică culturală și cultural-teologică reunite sub titlul „Poporul român la începuturi” au loc la Teatrul Sică Alexandrescu, de astăzi până miercuri, intrarea fiind liberă.
Președintele Academiei Române ne vorbește, la Brașov, despre… noi. „Fie că vorbim despre tradițiile pe care le duc mai departe producătorii și meșteșugarii noștri din piețe, fie ca vorbim despre limba română, istorie sau despre religie, totul converge către autenticitatea poporului român. (…) Pe 29 mai, la ora 18:00, acad. prof. dr. Gheorghe Chivu va vorbi despre începuturile limbii române, pe 30 mai, la ora 18:00, președintele Academiei Române, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, va vorbi despre formarea poporului român, iar pe 31 mai, la ora 18:00, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr va vorbi despre începuturile creștinismului și ale evanghelizării în spațiul românesc.
Un eveniment cultural foarte important, la care participă oameni cu valoare pentru poporul român, organizat de Primăria Brașov, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Brașov, cu implicarea Asociației Pro Vita Christiana Sfânta Ecaterina și A.S.C.O.R Brașov”, se arată pe pagina de Facebook a Serviciului Administrare Piețe din cadrul Primăriei Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.