Expres

Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a dat demisia

Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a dat demisia

Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a dat demisia în contextul în care partidele de opoziție au tot făcut apel ca aceasta să se retragă din funcție din cauza deciziei acesteia de a grația un bărbat condamnat pentru complicitate la mușamalizarea unui caz în care directorul unui orfelinat abuza sexual copiii.

„Am făcut o greșeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez dumneavoastră în calitate de președinte”, a spus Novak într-un discurs difuzat la televiziunea de stat, potrivit Reuters.

În aprilie anul trecut am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi. M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”, a mai spus Novak.

Fostul director adjunct al căminului pe care l-a grațiat fusese condamnat la peste 3 ani de închisoare și i-a fost interzis timp de 5 ani să lucreze cu tineri sub 18 ani pentru că a fost complice al directorului căminului în a forța pe unii dintre băieți să-și retragă acuzațiile.

Fostul director a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a mai multor băieți minori în perioada 2004-2016.

În timp ce decizia lui Katalin Novak de a grația câteva zeci de persoane în aprilie 2023, înaintea vizitei Papei Francisc, era cunoscută, publicația de știri maghiară 444.hu a raportat, citând documente judecătorești, că directorul adjunct al casei de copii se numără printre aceștia. Acest lucru a declanșat un val de proteste împotriva lui Novak, care este un aliat apropiat al premierului Viktor Orban și al fostului său ministru al familiei.

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat joi că va modifica Constituția pentru a exclude posibilitatea grațierii pedofililor, în urma controversei provocată de Novak.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Un comentariu

  1. Uite domne ca ne mai vin si vesti bune din Ungaria. E bine asa, pe viitor o sa vina o panarama mai putin prin Hargita si Covasna sa latre prostii. Poate isi da demisia si sluga putinista, adica numitul Orban si astfel se mai linistesc si turistii vara la Tusnad. Ca prea mult circ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button