Expres

Preotul Vasile Ioana, recomandare controversată în Postul Paștelui… La ce ar trebui să renunțe oamenii în această perioadă

Preotul Vasile Ioana, recomandare controversată în Postul Paștelui… El a spus că dincolo de mâncare și alte moduri de a ține post, oamenii trebuie să țină postul tehnologic. Mai exact, aceștia ar trebui să stea departe de telefoane în perioada de dinaintea marii sărbători.
Vasile Ioana le-a recomandat oamenilor să nu mai folosească atât de des rețele precum Facebook, Youtube, TikTok sau Instagram. În schimb, să se concentreze pe lucrurile care contează cu adevărat. 
Potrivit acestuia, aplicațiile menționate doar consumă timpul omului, pe care ar putea să îl folosească în alte scopuri.
„Pentru suflet mai avem altceva. Astăzi, spre deosebire de alte perioade ale istoriei umanității, omul are acum un consum spiritual de alt tip: de Youtube, TikTok, Facebook și Instagram. Care consumă timpul omului.
Ar trebui ținut post de tehnologie. Să lăsăm deoparte telefonul și să ne unim cu Dumnezeu, prin citirea Psaltirii. Să citim un capitol din Biblie. Să citim mai mult din cuvântul lui Dumnezeu și să venim la Denii și la Liturghie.
Haideți să luăm dimineață Agheasmă Mare și să lăsăm un pic deoparte tehnologia, care înseamnă preocuparea pentru viețile altor oameni”, a spus preotul Vasile Ioana, la Antena 3 CNN.
„Ne vom purifica de tot ce e rău în noi și ne vom schimba viețile în felul acesta, fiind și noi mai ușori un pic mergând pe calea lui Dumnezeu, departe de gălăgia și nebunia lumii. Focusându-ne mai mult pe Cer, pe verticalul de care avem atâta nevoie, și lepădând puțin tehnologia asta, care ne-a acaparat prea mult, și răutatea, ura, supărările zilnice.
Haideți să ne focusăm pe ce este cu adevărat important: iubirea de Dumnezeu, iubirea de Aproapele și neapărat fapta cea bună.
Postul are două aripi: abținerea și fapta bună. Să dăruiești și să faci o faptă bună”, a mai spus preotul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare