Premieră la Grădina Zoologică Brașov
Premieră la Grădina Zoologică Brașov
Grădina Zoologică din Brașov continuă să le ofere noi experiențe vizitatorilor, fiind primul zoo din România care le oferă celor care îi trec pragul posibilitatea de a vedea trei specii deosebite de animale marine: lei de mare californieni, foci și pinguini Humboldt. Aceste specii spectaculoase aduc o nouă dimensiune biodiversității din cadrul grădinii zoo și vor oferi vizitatorilor o oportunitate unică de a explora viața marină și de a înțelege mai profund complexitatea ecosistemelor acvatice.
Adăposturile create pentru acestea sunt și ele unice în România și includ atât zone de uscat, cât și bazine cu apă sărată de aproximativ 3.400 metri cubi, fiind concepute, împreună cu specialiști internaționali, pentru a recrea mediul natural al fiecărei specii.
,,În premieră în România, Grădina Zoologică de la Brașov își așteaptă vizitatorii pentru a le prezenta cei 9 pinguini, cei 4 lei de mare și cele două foci. Pentru a le crea cele mai bune condiții, am realizat spații conforme standardelor acceptate la nivel european și internațional. Vorbim de o investiție de 23 de milioane de lei, pe care am pornit-o în 2018 și care este gata astăzi. Dincolo de ceea ce vedeți aici, la suprafață, mai sunt alte două niveluri la subsol, unde este o întreagă «fabrică», cu echipamente și instalații care trebuie să proceseze, să întrețină ceea ce vedem aici, pentru ca aceste animăluțe să aibă o viață foarte plăcută și foarte frumoasă. Mă bucur că am reușit să aducem la final această investiție, pe care am pornit-o cu șapte ani de zile în urmă. Pentru copii, pentru părinți, pentru vizitatori este un lucru important, și pentru Brașov înseamnă foarte mult, e un punct de atracție”, a declarat primarul George Scripcaru.
Cei 4 lei de mare californieni, toți masculi, au fost aduși din Olanda, de la Zoo Amsterdam și din Germania, de la Zoo Nürenberg, și au vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Tot din Germania, de la Grădina Zoologică din Augsburg, au fost aduse și cele două foci, masculi, în vârstă de 2 și respectiv 3 ani. Leii de mare și focile au ajuns la Zoo Brașov la finalul luni noiembrie și au beneficiat de o perioadă de carantină și observație, timp în care au fost atent monitorizate de echipa de medici și îngrijitori ai Grădinii Zoo, această măsură fiind esențială pentru sănătatea și bunăstarea lor. Pentru a facilita acomodarea lor la noul spațiu, doi îngrijitori de la Zoo Amsterdam și Zoo Nürenberg au fost prezenți la Brașov, pentru a împărtăși personalului de aici din experiența lor în îngrijirea acestor animale. Pinguinii Humboldt, patru femele și cinci masculi, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, au fost aduși din Franța în 12 ianuarie și momentan se află în perioada de carantină și observație.
„Suntem singura grădină zoologică din România care are pinguini, lei de mare și foci. Prezența acestora în Grădina Zoologică Brașov este o dovadă a angajamentului nostru privind protejarea și conservarea vieții sălbatice, precum și un succes remarcabil al echipei noastre. Construcția adăposturilor pentru aceste mamifere marine a fost o adevărată provocare ce a presupus lucrări complexe, unice în țară. Adăposturile includ atât zone de uscat, cât și bazine cu apă sărată de aproximativ 3.400 metri cubi și au fost concepute pentru a recrea mediul lor natural. Apa din bazine este în permanent recirculată și tratată, fiind menținută la temperatura și parametrii optimi fiecărei specii, asigurându-le confortul și siguranța necesare. Totodată, pentru a putea găzdui animalele, spațiile au fost certificare de către specialiștii EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor). De asemenea, personalul care se ocupă de îngrijirea acestora a beneficiat de pregătire de specialitate în Ungaria, la o grădină zoologică ce adăpostește astfel de animale, iar la finalul lunii decembrie 2024, un expert în mamifere marine, din Italia, a petrecut câteva zile la Brașov alături de colegii noștri pentru a le prezenta cele mai noi metode de îngrijire a acestora”, a declarat Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.
Conform directorului Zoo Brașov, Alin Pînzaru, în perioada următoare vor mai fi aduse 15 exemplare de pinguin, 8 masculi din Franța și 7 femele din Germania.
Adăpostul creat pentru cele 3 specii este format dintr-un spațiu exterior mixt pentru foci și lei de mare, cu 214,5 mp uscat și un bazin cu apă cu suprafața de 633,15 mp, cu adâncimi de până la 5 metri.
Spațiul interior pentru leii de mare are o suprafață de uscat de 42,5mp și un bazin de 98,5 mp, cu o adâncime de 3m, precum și o zonă de carantină cu 5,4mp de uscat și un bazin de 15,1 mp, cu o adâncime 1,5 m.
Spațiu interior pentru foci: suprafața de uscat este 25,45 mp și un bazin de 31,95 mp, cu o adâncime de 3 m. Zona de carantină este 6,5 mp suprafața de uscat și un bazin 15,8 mp, adâncime 1,5 m.
Spațiu exterior pentru pinguini: o suprafața de uscat de 409,3mp si un bazin de 204,2 mp, cu adâncimi de până la 3 m
Spațiu interior pentru pinguini are o suprafață de uscat de 36,6 mp și un bazin de 36,8mp cu adâncime de 1,5m. Zona de carantină are o suprafață de uscat de 7,95 mp și un bazin de 4,95mp, cu o adâncime de 0,6m.
Cantitatea totală de apă sărată a tuturor bazinelor este de 3.400 mc, apă tratată și filtrată de un sistem complex LSS (Life Support System), care menține apa la toți parametrii optimi prin filtrare mecanică, filtrare biologică, skimmer cu ozon și lămpi UV.
În spațiile interioare, temperaturile aerului și a apei sunt menținute între limitele recomandate pentru fiecare specie in parte.
Valoarea investiției a fost de 23.258.915,14 lei, suma fiind asigurată din bugetul local.
Lucrările de proiectare și execuție au fost făcute de către asocierea S.C. Romfit Group S.R.L, lider de asociere, și S.C. Har&H S.R.L.
Contractul a fost semnat în 28.12.2018 iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 01.10.2019.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Sa înțelegem,din poze, că ați primit în premieră un exemplar exotic de moldovean și va fi expus în una din cuști?
Poate fi hrănit de către vizitatori?
Că asta se înțelege din articol….