Premieră la Aeroportul Brașov, noua frontieră de stat
Premieră la Aeroportul Brașov, noua frontieră de stat.
Prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, i-a vizitat luni, cu ocazia Zilei Aniversare a Poliţiei de Frontieră Române, pe poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG). Deși județul Brașov este în centrul țării, odată cu deschiderea efectivă a Aeroportului Internațional (15 iunie), desemnat din octombrie 2022 drept frontieră de stat, a fost operaționalizat și Sectorul Poliţiei de Frontieră, astfel că a fost pentru prima dată când la Braşov a fost sărbătorită această zi.
Premieră la Aeroportul Brașov, noua frontieră de stat. În timpul vizitei la Aeroport, prefectul le-a transmis şi un mesaj polițiștilor de la graniță: „Poliţia de Frontieră este una dintre cele mai importante structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, gestionând aproximativ 3.150 de kilometri de graniţă, dintre care peste 2.000 de kilometri reprezintă frontieră externă a Uniunii Europene. Este o responsabilitate foarte mare, de care Poliţia de Frontieră se achită cu succes, dovedind că este o instituţie modernă, aliniată la standardele europene, o structură eficientă şi un partener de încredere al comunităţii europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere. Tuturor celor care vegheați zi de zi la frontierele României și Uniunii Europene vă urez «La mulți ani!», sănătate, succes în misiunea pe care v-ați asumat-o și momente fericite alături de cei dragi!”.
Accident aviatic, simulat la Aeroport
Tot luni, prefectul Cătălin Văsii a asistat la un exerciţiu de teren cu tema „accident aviatic”, organizat de ISU Braşov, în cadrul Stagiului de formare COS-DSM – sesiunea a III-a 2023. La exerciţiu, atât experţii francezi, cât şi cei români au urmărit coordonarea integrată la faţa locului a Comandantului Operaţiunilor de Salvare (COS) şi Directorilor Operaţiunilor de Salvare Medicală (DSM), funcţionarea Punctului de Comandă Mobil Înaintat, a Postului Medical Avansat, cât şi cooperarea cu reprezentanţii celorlalte instituţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.