Expres

Pregătirile pentru sezonul de schi din Poiana Brașov se apropie de final

Pregătirile pentru sezonul de schi din Poiana Brașov se apropie de final
Lucrările de pregătire a următorului sezon de schi se apropie de final. Zilele acestea se testează sistemul de înzăpezire al domeniului schiabil din Poiana Brașov, primele fiind lănciile de pe pârtia Lupului superior. Anul acesta, termenul limită stabilit pentru finalizarea lucrărilor este 1 noiembrie, dată la care pârtiile trebuie să fie pregătite, elementele de siguranță montate, tunurile mobile amplasate pe poziții, sistemul de înzăpezire funcțional în totalitate, iar cele 6 ratracuri pregătite pentru amenajarea pârtiilor.

Pregătiri pentru sezonul de iarnă:

  • au fost finalizate lucrările de cosire pe toată suprafața domeniului schiabil;
  • unde a fost necesar, s-au executat lucrări de consolidare a versanților;
  • s-au efectuat lucrările de revizie și reparații la sistemul de producere a zăpezii artificiale și au început, de miercuri, testele pentru sistemul fix de înzăpezire – tunuri și lăncii;
  • s-au efectuat lucrările de revizie și reparații la cele 6 ratracuri, toate fiind funcționale în acest moment.

În perioada următoare se vor curăța rigolele și se vor reabilita zonele afectate de ultimele ploi din Drumul Roșu. Se continuă pomparea de apă în lac, în acest moment procentul de umplere fiind de 61%, astfel încât la 1 noiembrie acesta să fie plin.
După finalizarea probelor tehnologice la sistemul de înzăpezire, va începe montarea plaselor și saltelelor de siguranță, precum și amplasarea tunurilor mobile.
Domeniul schiabil din Poiana Brașov este cea mai importantă destinație din România pentru iubitorii sporturilor de iarnă, cu peste 20 de kilometri de pârtie cu diferite grade de dificultate – de la pârtii pentru începători, la pârtii „negre“ – cu lățimi de până la 70 de metri, un sistem de înzăpezire amplasat pe tot domeniul schiabil și un sistem de transport care acoperă tot masivul.
Sistemul de producere a zăpezii artificiale din masivul Postăvarul este compus din 120 de lăncii, 34 de tunuri mobile și 12 tunuri fixe, iar amenajarea pârtiilor se face cu 6 ratracuri.

Credit foto: Costi Hodaș


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button