Expres

Pregătiri pentru deszăpezire. În Poiana Brașov fulguie

S-au făcut pregătiri pentru deszăpezire, în municipiul Brașov. De altfel, în Poiana Brașov a început să fulguie – video live aici.
Municipalitatea și operatorul Comprest s-au pregătit pentru zilele în care va fi nevoie de deszăpezirea străzilor.
Deja s-a intervenit de câteva ori pe drumul de Poiană. Pasajele, străzile în pantă și sensurile giratorii sunt monitorizate în fiecare dimineață, de când temperaturile nocturne au coborât aproape de 0 grade.

„Brașovul este pregătit și în acest an pentru sezonul de iarnă. Ne-am asigurat că avem stocurile de materiale antiderapante și inhibitorul anticoroziune. De asemenea, am verificat ca operatorul să aibă toate cele 86 de utilaje prevăzute în contract. Având în vedere prognoza meteo, am redus cu 50%, în această perioadă, numărul de utilaje mobilizate, astfel încât să reducem și cheltuielile de la bugetul local. Deja am avut câteva intervenții pe drumul de Poiană, iar în fiecare dimineață sunt verificate pasajele, străzile în pantă cu circulație intensă – cum este Dobrogeanu Gherea – și sensurile giratorii, astfel încât temperaturile scăzute din timpul nopții să nu ne creeze probleme. Se poate interveni în orice moment cu cel puțin 43 de utilaje, putem suplimenta până la numărul maxim de 86, avem un stoc de peste 2.000 de tone de material antiderapant în mai multe stații de încărcare, astfel că, din punctul ăsta de vedere, suntem pregătiți pentru a face față iernii care urmează”

, a declarat primarul Allen Coliban.

Sezonul va începe cu 2.150 de tone de material antiderapant. Stocul va fi refăcut în funcție de necesarul de intervenție.

86 de utilaje pentru deszăpezire

Conform contractului încheiat de municipalitate cu Comprest SA, pentru sezonul de iarnă acest operator trebuie să asigure 86 de utilaje:

  • 31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;
  • 15 unimoguri cu lamă și răspânditor;
  • 2 tractoare cu lamă și răspânditor;
  • 27 de tractorașe cu lamă și răspânditor;
  • 11 utilaje de încărcare: încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.

Operatorul de deszăpezire va avea, pe toată perioada iernii, pe lângă depozitul principal de pe strada Carierei, un depozit suport de material antiderapant, pe str. Zizinului, și o mini-bază cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant în Poiana Brașov.

Articole asemănătoare

„Pregătirile s-au terminat. Noi am primit ordin de începere de la data de întâi (noiembrie, n.n.). Suntem pregătiți cu toate utilajele, cele 90, dotate atât cu pluguri, cât și cu sărărițe, astfel încât să facem toate nivelurile de intervenție din planul de măsuri, să fim pregătiți pentru ele. Vreau să țineți cont că avem patru planuri de intervenție și, de asemenea, avem plan de prevenție în ceea ce reprezintă atât căderile de zăpadă, cât și partea de polei. Conform acordului cadru, pentru perioadele când sunt temperaturi mai înalte, Primăria poate să solicite să fie pregătită doar până la jumătate de efectiv, ceea ce s-a și întâmplat pentru această perioadă, când nu au fost căderi de zăpadă. Chiar dacă este dată comanda ca doar jumate de efectiv să fie pregătit, noi suntem pregătiți cu toate echipamentele, astfel încât doar oamenii și manipularea să fie în funcție de solicitarea autorității contractante. Decontarea se face pe nivel de intervenție, adică pe oră-funcționare sau oră-staționare, iar toate echipamentele sunt dotate cu GPS, astfel încât nu există nicio problemă din perspectiva decontării versus acționare”

, a precizat Alexandru Tănase, directorul Comprest SA.

Etapele pentru deszăpezire:

  • etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
    -etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
  • etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.
    Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.
    Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov va fi asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, care este asigurată de CNAIR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button