Prefectura este în litigiu cu șoferii care nu vor să plătească taxa de poluare

Până în prezent au fost inițiate 139 de acțiuni în instanță
În ultimele luni s-au înmulțit dosarele deschise la instanță de brașovenii care nu vor ca la înmatricularea autovehiculelor să achite taxa de poluare, litigii în care Prefectura este parte. De la începutul anului instituția a fost citată în 139 de procese, dintre care 91 au fost finalizate, iar 48 sunt încă pe rol.
În cazul celor 91 dosare în care instanța s-a pronunțat, magistrații au decis admiterea a 59 și respingerea a 21. Șapte dosare au fost suspendate din varii motive, iar în patru situații cetățenii care au deschis acțiunea în instanță au renunțat la procese. Până acum Prefectura Brașov a fost obligată să achite cheltuieli de judecată doar în cazul unui singur dosar, respectiv 1.508 lei. Precizăm că înmatricularea autovehiculelor se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006, art. 19 din OUG nr. 195/2002, OUG nr. 50/2008, precum și cu normele metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin HG nr. 686/2008, acte normative care impun achitarea taxei de poluare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




