Expres

Precizări de la Ministerul Educației: noutăți la Bac / materia se recuperează / se dau note

 

Evaluarea Națională 2020 se va susține din 15 iunie, iar la examenul de Bacalaureat „noutatea va fi că va începe cu probele scrise, în data de 22 iunie, și va continua cu probele pentru competențe”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Referitor la elevii care nu sunt în ani terminali, „se recuperează materia neparcursă în această perioadă”, „mediile vor fi încheiate cu minimum 2 calificative sau note” și „nu se vor mai susține teze”.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații de presă organizate la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile rămân închise până în septembrie, dar că examenele de Evaluare Națională și BAC 2020 se susțin conform calendarului inițial.

Ulterior, Ministerul Educației a transmis un comuniat de presă și un ghid (video). Iată câteva dintre cele mai importante precizări și declarații făcute de ministrul Monica Anisie

  • Prioritățile Ministerului Educației și Cercetării (MEC) sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situației școlare pentru toți elevii, dar și susținerea examenelor atât pentru elevi, cât și pentru profesori, în condiții de siguranță
  • Țin să menționez că am luat în calcul și măsurile pe care state precum Italia, Portugalia, Letonia, Malta sau Ungaria le-au adoptat în contextul pandemiei Covid-19.
  • După cum ați aflat, cursurile realizate în unitățile de învățământ rămân suspendate, însă continuă învățarea asistată de tehnologie, ca și până acum, până în data de 12 iunie, când de altfel se vor încheia cursurile anului școlar 2019-2020
  • Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de învățare și sarcini de lucru.
  • Totodată, studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și online. Fiecare instituție de învățământ superior, în baza autonomiei universitare, va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene. În ceea ce privește reluarea activităților în ceea ce privește unitățile de învățământ: elevii din clasele a VIII-a și a XII-a și final de ciclu la învățământ profesional de zi pot reveni în unitățile de învățământ pe final de iunie doar pentru două săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activități de consiliere și pregătire pentru examenele naționale.
  • Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezența la școală va fi opțională, iar decizia va aparține părinților.
  • În această situație însă pregătirea elevilor se va realiza în continuare în sistem online.
  • MEC va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conținuturi prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor
  • Se recuperează materia neparcursă în această perioadă
  • Referitor la încheierea situației școlare, mediile vor fi încheiate cu minimum 2 calificative sau note, așa cum am mai precizat. Însă nu se vor mai susține teze.
  • Pentru situatiile exceptionale, in cazul în care un elev nu are două calificative sau note, MEC va comunica modalitățile de încheiere a situației școlare.
  • Referitor la examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor susține în conformitate cu noua programă pe care deja Ministerul Educației a transmis-o și respectând calendarele comunicate deja.
  • Practic, Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie, iar examenul de Bacalaureat – noutatea va fi că va începe cu probele scrise în data de 22 iunie și va continua cu probele pentru competențe. Calendarul va fi comunicat ulterior.
  • Pentru cei care susțin examenele de certificare pentru învățământul profesional și postliceal, vor fi realizate aceste examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată.
  • În ceea ce privește examenele pe care le susțin cadrele didactice, ne referim aici la examenele de titularizare, definitivat sau gradele didactice, acestea se vor desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță și ministerul va comunica în scurt timp modalitatea de susținere, dar și calendarul.
  • În sala de clasă vor fi maximum 10 elevi, respectând toate măsurile de distanțare socială
  • Inspectoratele școlare vor pune la dispoziție un TELVERDE pentru orice întrebare
  • Obiectivele Ministerului Educației pentru această perioadă sunt încheierea cu bine a situației școlare, iar examenele pentru elevi, studenți și profesori să se desfășoare în siguranță ș în conformitate cu legea
  • Programa din semestrul al II-lea care nu a fost parcursă după data de 11 martie va fi abordată în anul școlar următor, după ghiduri metodologice elaborate de MEC pentru fiecare disciplină.
  • Înscrierile la clasa pregătitoare și la grădiniță pot fi realizate online, după un calendar stabilit de MEC. Evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu declarație pe proprie răspundere a părinților/tutorilor legali instituiți și recomandarea eliberată de grădinița pe care au frecventat-o.
  • Pentru asigurarea accesului egal la educaţie pentru preşcolarii/elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, profesorii itineranţi şi de sprijin vor continua adaptarea curriculară a conţinuturilor, realizarea materialelor didactice, instrumentelor de lucru şi de evaluare specifice, precum şi monitorizarea aplicării programelor curriculare adaptate, în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă, pentru punerea în aplicare a planului de intervenţie personalizat realizat pe baza planului de servicii individualizat.

Declarațiile vin după ce președintele Klaus Iohannis a comunicat decizia finală, în ceea ce privește soarta școlii în contextul pandemiei: „grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”. Singurii care pot reveni la școală sunt elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care vor susține examenele de Evaluare Națională și BAC 2020 conform calendarelor inițiale.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare