Povestea uitată a brașoveanului care a salvat comunicarea pentru Marea Unire. Un sabotaj discret ce a salvat istoria

O întâmplare puțin cunoscută legată de 1 Decembrie 1918 readuce Brașovul în centrul istoriei naționale. În zilele premergătoare Marii Uniri de la Alba Iulia, când delegaţii românilor din toată Transilvania se îndreptau spre momentul decisiv al Unirii, Braşovul era un nod vital pentru transmiterea mesajelor şi confirmărilor diplomatice. La Braşov, în clădirea vechiului oficiu telegrafic, s-a produs un episod, care, deşi nu apare în manuale, ar fi putut influenţa desfăşurarea istorică a zilei de 1 Decembrie.

Potrivit consemnărilor din presa interbelică şi din relatările păstrate în arhivele locale, o telegramă esenţială privind confirmarea delegaţilor români din zona Braşov – Ţara Bârsei a fost intenţionat rătăcită de un funcţionar austro-ungar loial vechii administraţii. Mesajul trebuia să ajungă urgent la Comitetul Naţional Român din Sibiu, însă a fost pus deoparte, în speranţa că întârzierea lui va crea confuzie în organizarea Adunării de la Alba Iulia.

Acţiunea lui Ioan Munteanu – telegrafist din Braşov

Aici intervine personajul principal al poveştii: Ioan Munteanu, un tânăr telegrafist român din Braşov, apreciat pentru abilitatea sa tehnică. Realizând că telegrama nu mai plecase, Munteanu a decis să acţioneze pe cont propriu. În noaptea de 29 noiembrie 1918, el a redirecţionat manual linia telegrafică spre Făgăraş, folosind o rută secundară mai puţin supravegheată. Practic, a scurtcircuitat instalaţia fără să lase urme vizibile, trimiţând mesajul crucial înainte ca superiorii să-şi dea seama.

Telegrama a ajuns la destinaţie în zorii zilei următoare, iar delegaţii braşoveni au fost validaţi la timp, contribuind la desfăşurarea fără sincope a evenimentului major din 1 Decembrie. Gestul său a fost povestit ulterior doar în cercuri restrânse, iar Ioan Munteanu nu a apărut niciodată în documentele oficiale ale Unirii. Totuşi, familia lui şi câţiva colegi au păstrat ani la rând această mărturie – o dovadă că uneori istoria se sprijină pe gesturi mici, da decisive.