Povestea Pomului de Craciun

Tuturor le pare firesc ca bradul sa insoteasca sarbatorile de iarna ale Craciunului si ale Anului Nou, nu doar la romani, ci si la alte popoare. Prof. dr. Vasile Oltean spune ca obiceiul provine inca din perioada pagana, cand bradul se folosea in sarbatorile Saturnaliilor si ale zeului Mithra. Ca simbol al nemuririi, dateaza din antichitate, sub forma arborelui, a coroanei sau a ghirlandei impletite. In credinta populara, spiritele raului, in timpul trasnetelor si al altor intemperii naturale, se refugiau in animale (afara de oaie, bou si porumbel) si in majoritatea plantelor (afara de alun, tei, dar mai ales de brad). Astazi, bradul ne insoteste povestea bucuriei Nasterii Domnului si a Noului An. De altfel, el apare invocat si in refrenele colindelor romanesti, mai ales prin ramura de brad, „cetina”, „cetinita” sau „cetinioara”.
Bradul de Craciun, in acceptia moderna, isi are originea in estul Germaniei. Pe la anul 1800, obiceiul este intalnit in Austria, Elvetia, Polonia si Olanda. Obiceiul e adus in Anglia de printul Albert, sotul reginei Victoria. In Statele Unite ale Americii obiceiul ajunge o data cu emigrantii germani, inca din secolul al XVII-lea. In China si Japonia bradul de Craciun a fost adus de misionarii americani in secolele XIX si XX. Obiceiul impodobirii bradului la romani este posibil sa fi fost introdus de credinciosii protestanti si catolici la intoarcerea lor din calatoriile pe care le faceau la rude sau pentru negot.
Bradul este prezent la nastere, la nunta si la inmormantare
La romani, bradul insotea si in viata si in moarte omul din popor. In multe sate, cand se nastea un copil, se sadea un brad si, ingenunchind, parintii spuneau: „Brade, mari!/Nu te mania/Nu te infoia/Rogu-ma brad tie/ Sa-l primesti pe… (numele copilului nascut)/Fat iubit/Rupt din tine/Si cat traiesti/Sa-l ocrotesti pe (numele copilului)”. Si astfel, se credea ca acel copil creste o data cu bradul si bradul o data cu copilul.
Cand se logodea tanarul, lua bradul drept martor tainic al logodnei. In Poiana Sibiului (cunoscuta asezare de oieri), spre exemplu, cand un tanar se lega prin logodna de iubita sa, se duceau in padure si jurau credinta in fata unui brad. Pentru nunta, flacaii din ceata tanarului alegeau un brad in padure si, ca si in cazul inmormantarii, ii cereau bradului iertare, motivand ca-l taie „sa tina loc de mire pana la nuntire, ca este vremea imparatului nost’”.Impodobit cu panglici, beteala si flori de „cumnatele de brad” si „cumnatii de brad”, era purtat de „bradar” (un fel de stegar) la casa miresei, unde se juca hora bradului spunand: „Bradule, bradutule,/Te jucam, dragutule,/La casa miresii si-a imparatesii/Ca sa tii tu parte/Mirelui de departe”.
(L.J.)