Posta nu acorda despagubiri pentru scrisorile aflate in cutiile devalizate

Motivul este acela ca nu exista dovada expedierii lor
Actele de vandalism „lovesc” de multe ori si cutiile postale stradale in care brasovenii isi pun scrisorile pentru a le trimite in diverse destinatii. Ultimul caz de acest fel a fost inregistrat saptamana trecuta pe strada Colinei unde o cutie a fost gasita incendiata. In judet, de-a lungul unui an, se inregistreaza maximum zece cazuri de cutii avariate. Statistica nu le include si pe cele din oras, pentru ca acestea apartin Biroului de Tranzit Brasov, nu Postei Brasov cum se intampla cu cele din judet. Unele cutii postale stradale au cazut prada vandalismului unor betivi sau ale unor tineri dornici de astfel de „distractii”. „Ultimul caz a fost la Dumbravita. Noi am fost acolo, am luat-o si am pus alta. Nu prea avem ce sa facem in astfel de situatii. Cutiile nu sunt pazite, asa ca nu putem afla cine le-a vandalizat. Unele ajung sa fie asezate in apropierea unor baruri sau ale unor discoteci pentru ca asa se construiesc. Nu avem cum sa prevedem astfel de situatii. Ne orientam sa le asezam cat mai aproape de centrul localitatilor, pe unde circula mai multi cetateni. Unele cutii mai pot fi reparate, daca li se rup clapele pe unde se introduc scrisorile, dar daca sunt arse nu prea avem ce sa le mai facem. Sunt facute din fibre de sticla. Pana la urma si acestea reprezinta alte pierderi ale postei”, ne-a spus Gabriel Blaga, seful Postei Brasov. Din pacate, brasovenii care au nesansa sa puna o scrisoare intr-o cutie care a fost arsa nu pot fi despagubiti. Motivul este lipsa unei dovezi care sa ateste existenta scrisorii in respectiva cutie. „Noi acordam despagubiri doar pentru trimiterile inregistrate. Pentru restul nu avem cum, pentru ca cetateanul nu are nici o dovada ca a pus plicul in cutia care tocmai a ars. In plus, foarte rar apar astfel de pierderi pentru ca noi ridicam cutia imediat ce am fost sesizati”, ne-a mai spus Blaga. Brasovenii care observa cutii postale stradale avariate pot anunta atat Posta Brasov, cat si Biroul de Tranzit, deoarece ambele se afla in subordinea Regionalei de Posta Brasov. „Daca ni se face o sesizare in judet, factorii postali merg imediat si videaza cutia. Toate scrisorile care sunt gasite sunt luate pentru a fi trimise la destinatie. Daca primim o sesizare despre o cutie care se afla in oras noi putem interveni, dar mai intai anuntam Biroul de tranzit”, a mai adaugat Gabriel Blaga.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




