Expres

Popriri pe conturile a peste 11400 de brașoveni / 40000 de euro recuperați de Fisc dintr-un cont Revolut

Popriri pe conturile a peste 11400 de brașoveni.
În primele nouă luni ale acestui an, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Braşov a pus popriri de peste 88 de milioane de lei pe conturile debitorilor persoane fizice.
„În vederea recuperării obligațiilor bugetare, prin procedura de executare silită exercitată de către unitățile fiscale, inspectorii cu atribuții privind colectarea creanțelor identifică veniturile, bunurile și sau conturile bancare la contribuabilii cu obligații fiscale restante datorate bugetului consolidat al statului.
În acest sens, la nivelul unităţilor fiscale din judeţul Brașov s-au aplicat în primele 9 luni ale anului 2023 11.487 popriri bancare în sumă de 88.046.562 lei la debitorii persoane fizice”
, a precizat Oana Gonţea, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov.

Popriri pe conturile a peste 11400 de brașoveni

Gonțea a menționat că, în unele cazuri, s-au identificat contribuabili care dețin conturi bancare deschise la Revolut Bank, aceasta fiind o instituție bancară cu sediul în Lituania. Devenită extrem de populară în ultimii ani pentru transferul rapid și plăţi în lumea largă. Și pentru mitul că fiscul din România nu se poate atinge de sumele depuse într-un asemenea cont.

„Organul de executare silită în procedura de recuperare solicită statului partener european – în cazul Revolut Bank, statului lituanian – înființarea popririi asupra disponibilităților bănești. Revolut Bank înființează poprire asupra conturilor deținute de debitori, sumele indisponibilizate fiind virate în conturile indicate de organul fiscal din România.
Spre exemplu, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov, cel mai semnificativ caz înregistrat, în urma aplicării acestei proceduri, a constat în recuperarea de la un singur debitor persoană fizică a sumei de 40.000 de euro”
, a menționat Oana Gonțea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] lei, față de 1,08 miliarde de lei colectare suplimentară în perioadele analizate”.La nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Braşov, creşterea a fost mai pregnantă: veniturile bugetare brute colectate în primele […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare