Poliţiştii scot din „teacă” pistoalele-radar cu laser! Toate şoselele principale din ţară vor fi „împânzite” de echipaje rutiere, de astăzi
De astăzi şi pe tot parcursul weekend-ului, Poliţia Română intensifică acţiunile rutiere pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului, conducând cu viteză excesivă.
„Poliţiştii vor utiliza autospecialele inscripţionate sau neinscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare, dar şi pistoalele – radar cu laser”, atenţionează reprezentanţii IGPR.
„Valoarea vitezei şi imaginea maşinii, cu numărul de înmatriculare vor rămâne înregistrată pe cardurile de memorie ale aparatelor radar în mișcare, montate pe autospeciale inscripţionate sau neinscripţionate ori pe ale pistoalelor-radar cu laser («TruCAM»), care pot înregistra viteza unui vehicul de la o distanţă de peste un kilometru. Aceste radare sunt mijloace tehnice certificate sau omologate şi verificate metrologic, însă poliţistul nu este obligat să prezinte șoferilor aceste atestări”, au precizat sursele citate.
Reprezentanţii IGPR le-au răspuns şi celor care susţin că Poliţia Rutieră are „normă de amenzi”, susţinând că nu există aşa ceva şi că scopul acţiunilor este de a preveni producerea accidentelor de circulaţie, pentru ca nimeni să nu fie rănit sau ucis pe drumurile publice, în evenimente rutiere.
„Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!”, susţine Poliţia Română.
Şoferii neimpresionaţi de tragediile din trafic, dar cărora le pasă totuşi de permisul de conducere şi de portofel trebuie să ştie că „depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei)”, conform Poliţiei.
Ce efecte negative are viteza
Viteza cauzează accidente pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice. De asemenea, poliţiştii susţin că viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului şi că induce stres, întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.
În altă ordine de idei, Poliţia Română le recomandă şoferilor nu doar să respecte limitele legale de viteză, ci şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, să se asigure temeinic şi să semnalizeze la schimbarea benzilor de circulaţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.