Expres

Polițiștii rutieri fac verificări înainte de începerea noului an școlar

 

Polițiștii rutieri din întreaga țară desfășoară acțiuni de instruire a conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de elevi, în contextul în care se apropie deschiderea noului an școlar, potrivit unui comunicat remis de Poliția Română. Agenții pun accent pe respectarea regulilor de circulație.

„Pe parcursul întâlnirilor dintre polițiști și șoferii de autovehicule pentru transport școlar, se va verifica deţinerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul, deţinerea şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum și a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. De asemenea, se va pune accent pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste vehicule”, au precizat reprezentanții IGPR.

Polițiștii verifică și semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia.

În situația în care vor fi constatate nereguli, polițiștii vor informa administratorul drumului public și vor solicita remedierea lor, în regim de urgență.

„Acestea sunt câteva dintre activitățile desfășurate premergător începerii noului an școlar, polițiștii continuând să deruleze acțiuni și după debutul școlii, pe mai multe paliere, astfel încât să se asigure condiții optime și de siguranță, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți și profesori”, asigură reprezentanții Poliției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button