Expres

Polițiștii din județul Brașov, în control la un bărbat care deține peste 35 de câini

Polițiștii din județul Brașov au fost în control la un bărbat care deține peste 35 de câini, iar în urma constatărilor, au deschis dosar penal.


Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul pentru Protecția Animalelor efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis după ce au identificat mai multe exemplare canine care ar fi suferit intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului sau în alte scopuri necurative”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea. Controlul a avut loc ieri.


La data de 04 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul pentru Protecția Animalelor au efectuat o acțiune care a avut ca scop verificarea bunăstării animalelor și a respectării legislației din domeniu, de către proprietarii de exemplare canine.


Astfel, în localitatea Breaza, comuna Lisa, din județul Brașov, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, proprietarul a peste 35 de exemplare canine, din rase diferite. Cu ocazia verificării condițiilor de deținere și a bunăstării animalelor, polițiștii au constatat că un număr de 8 câini prezentau modificări ale aspectului prin intervenții de cupare ale urechilor și codotomie, iar unul dintre aceștia prezenta și o leziune la nivelul capului”
, a explicat sursa citată.


Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală, pentru cupare și codotomie și pentru  „rănirea cu intenție a animalelor”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
7 luni în urmă

Ami pare rau la domn politist,dar eu intr-o viata anterioara,caine am fost.Tineam cu Dinamo.

Back to top button