Expres

Polițiștii brașoveni au dat astăzi 100 de amenzi, cu radare „în cascadă” pe DN 1 (foto)

O acțiune cu radare în cascadă a avut loc astăzi, pe DN 1, în județele Brașov și Sibiu.

„La data de 10 iulie a.c., Serviciul Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, au organizat și desfășurat o acțiune cu efective mărite pe D.N. 1, în sistem «Cascadă», acțiunea având ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.         


În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați 25 de polițiști, 23 dintre aceștia fiind din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care au utilizat 6 aparate de măsurare a vitezei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Pentru abaterile constatate, pe raza teritorială a județului Brașov, au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 68.210 lei și au fost reținute, în vederea suspendării, 3 certificate de înmatriculare și 6 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea limitei legale de viteză și unul pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire.

Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament care să le confere siguranță în trafic și să respecte reglementările rutiere prevăzute pe sectorul de drum pe care rulează.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button