Expres

Polițiștii brașoveni, activități în căminele studențești, pe linie antidrog

  • caminememoranduluirenovare13_221929.JPG

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul pentru Centru Universitar au desfășurat, ieri, activități de informare, pentru prevenirea consumului de droguri și pentru reducerea riscurilor asociate consumului acestor substanțe nocive.

Activitățile au vizat atât studenții, cât și administratorii de cămine studențești din cadrul Universității Transilvania Brașov. Printre altele, au fost distribuite materiale cu mesaje preventiv-informative.

De asemenea, polițiștii au continuat acțiunile de informare în rândul copiilor aflați în vacanță, în tabere școlare aflate în județul Brașov, fiind abordate teme precum siguranța personală, siguranța în excursii și drumeții, modalitățile de sesizare în cazurile de urgență în care pot fi implicați copiii și riscurile consumului de droguri sau alte substanțe psihoactive.

Recomandările oferite de polițiști:

1. Elevilor:
-Să evite să reacționeze violent în cazul în care sunt provocați;
-Să ceară sprijinul cadrelor didactice/părinților în cazul în care devin victime ale unui astfel de comportament;
-Să recunoască tipurile de comportament asimilat fenomenului de bullying (agresiuni fizice/psihice/online).

2. Părinților/cadrelor didactice:
-Să-i sfătuiască pe copii/elevi să nu intre în anturaje dubioase, să evite violența în rezolvarea conflictelor și să ceară sprijinul în orice problemă pe care o întâmpină;
-Să supravegheze atent comportamentele copiilor/elevilor și să intervină prompt în cazul în care bănuiesc că există un comportament de tip bullying.

Pentru a preveni victimizarea în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive, Poliția a transmis următoarele sfaturi:

-Informați-vă ce sunt drogurile, cum acţionează, care sunt consecinţele. Informaţia te face mai puternic, te ajută să iei decizii mai bune!
-Alegeți-vă cu mare atenţie prietenii! Nu vă înconjurați de persoane cu reputaţie proastă și aveți curajul să spuneți „NU”! Dacă faceți parte dintr-un grup în care se consumă substanțe stupefiante, e timpul să vă căutați alţi prieteni! Un prieten adevărat nu vă îndeamnă să faceți ceva ce v-ar putea dăuna!
-Nu consumați băuturi alcoolice în cluburi decât dacă acestea au fost deschise în fața voastră.
– Vorbiți cu părinții dacă vi s-a propus să consumați droguri sau ați fost martor la un asemenea act.

În caz de nevoie sau dacă aveți cunoștință despre săvârșirea vreunei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare