Expres

Polițiștii ar putea scăpa de grija ratelor la dezvoltatori

 

Polițiștii vor putea beneficia de decontări lunare pentru cazare și în cazul apartamentelor pe care și le achiziționează cu rate direct la dezvoltatorii imobiliari, potrivit unui proiect de modificare a Statutului polițistului publicat în dezbatere publică, analizat de avocatnet.ro. În prezent, ei beneficiază de astfel de decontări, dar numai pentru chiria lunară sau pentru achitarea ratei la o locuință cumpărată printr-un credit bancar. Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului se află în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne și vizează unele modificări ale Statutului polițistului, printre care și posibilitatea expresă de compensare a cheltuielilor suportate cu cumpărarea unei locuințe în rate. În acest moment, polițiștilor le sunt acoperite doar cheltuielile pe care le au cu chiria sau cheltuielile pe care trebuie să le suporte în urma contractării unui credit ipotecar/imobiliar (această ultimă opțiune a fost reglementată în decembrie 2018).

Conform proiectului, cheltuielile care vor fi acoperite sunt reprezentate de costurile lunare „generate de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare”.

În rest, condițiile de obținere a compensării cheltuielilor vor fi la fel ca cele de până acum: polițistul să fie numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul sau să fie nevoit să se mute în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul; să nu dețină o locuință proprietate personală în acea localitate, nici el/ea și nici soția/soțul acestuia; să nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător; compensația poate ajunge până la 50% din salariul de bază; compensația să acopere o singură locuință achiziționată în timpul carierei;compensațiava putea acoperi doar achiziționarea unei locuințe, în rate, fiind exclusă posibilitatea cumulării acestei compensații cu o alta (pentru chirie, de exemplu). Și poliștii numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului în localitatea de domiciliu vor putea obține beneficiile mai sus-menționate, însă doar „în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button