Expres

Poliția Locală Brașov și… excesul de zel

Mai mulți brașoveni ni s-au plâns recent cu privire la excesul de zel de care dau dovadă polițiștii locali brașoveni care aplică amenzi pentru parcarea autovehiculelor în Piața Unirii din municipiul Brașov.

Oamenii ni s-au plâns că s-au trezit cu amenzi inclusiv pentru autovehicule staționate în locuri din Prund (cum mai este cunoscută Piața Unirii) unde nu există indicatoare de parcare interzisă. Ba mai mult, au fost sancționați chiar și șcheieni care și-au lăsat autoturismele în propria poartă (n.r. tot în zone fără indicatoare). Acestora din urmă li s-ar fi explicat că nu au voie să lase mașina acolo, deoarece este domeniu public și este pusă piatră cubică.

Din ceea ce ni s-a relatat, această practică a Poliției Locale, asemănătoare mai degrabă cu partide de vânătoare decât cu un serviciu în beneficiul cetățenilor, nu îi afectează doar pe șcheienii care au nevoie să oprească acolo pentru cumpărături sau pentru a-și rezolva alte probleme, timp de câteva minute poate, ci și pe micii comercianți. Pe lângă faptul că această atitudine a Poliției Locale le „gonește” din clienți, uneori și ei s-au trezit cu înștiințări de la Poliția Locală, pentru cele câteva minute în care au lăsat autovehiculele de aprovizionare pe domeniul public.

„Este inadmisibil felul în care fac controale cei de la Poliția Locală în zona noastră, comparativ cu alte zone din oraș. Sunt mașini parcate pe trotuare, pe treceri de pietoni, pe benzi de circulație în toate cartierele, dar numai la noi, în Piața Unirii, vin din sfert în sfert de oră să controleze și să amendeze. În celelalte zone merg doar «la sesizare».

Sunt oameni care au nevoie de autovehicul pentru a se aproviziona cu cele necesare, sunt comercianți care trebuie să aducă marfă. Nu ni se asigură locuri de parcare pentru astfel de activități (sunt amenajate doar câteva locuri de parcare în Prund, din care unele sunt date celor din Horeca și taxiurilor, iar celelalte sunt mai mereu ocupate de turiști), dar suntem amendați dacă lăsăm mașinile câteva minute pe domeniul public chiar și acolo unde nu sunt indicatoare de parcare interzisă”, ni s-a plâns o cititoare mytex.ro, punctul ei de vedere fiind susținut și de alte persoane.

Situația prezentată este cu atât mai gravă cu cât, amintim, un alt brașovean solicitase Poliției Locale Brașov să verifice situația de pe str. Aurel Vlaicu din Brașov, unde părinții care au copii la Școala Nr. 6 blochează o bandă de mers, iar reprezentanții Poliției Locale Brașov i-au răspuns sec că la acea oră nu au suficiente echipaje – vezi și: Sesizare: Pericol pe strada Aurel Vlaicu din Brașov, din cauza șoferilor care își lasă copiii la Școala 6 / „Cu Poliția Locală nu putem rezolva absolut nimic”
Astfel, nu este prima dată când se pune în discuție utilitatea acestei structuri, care pe de o parte arată că nu poate face față solicitărilor, iar pe de altă parte este acuzată de abuz în unele zone din oraș, cum este Șcheiul. Vezi și: Primarul Brașovului are în plan desființarea Poliției Locale și Ce spun brașovenii cu privire la desființarea Poliției Locale și O deputată de Brașov a solicitat desființarea Poliției Locale / Motivele prezentate


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
8 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
7 luni în urmă

Solutia e simpla. Desfiintarea Politiei Locale. Nu ne asculta nimeni? Trebuie sa ne punem in genunchi? Sau mai bine sa ii taram pe la parchete pana ori ii da afara ori isi dau demisia? Si de Politia nationala se plange… Citeşte mai mult »

joe kocker
Răspunde la  Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
7 luni în urmă

Dumneavoastra e clar , va place haosul si dezordinea si probabil când sunteți blocat cu autoturismul sau aveți alte probleme sunați la poliția locală si vă plângeți . In Germania când o comiți nu sta nimeni la discuție , amendă… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
Răspunde la  joe kocker
7 luni în urmă

Ăia sunt boacteri, nu milițieni. Gardienii publici. Ei nu au voie să dea amenzi. Nu au nici-o calificare, nici-o pregătire pentru a fi milițieni. Ei au probleme cu retenția salivei.

Român
Răspunde la  joe kocker
7 luni în urmă

Nu îl băga în seamă,wili e un “cetățean” fara neam, fără țară,fara valori.La fel ca werner pămpălău,însă care vorbește mult și foarte prost.Dar ai înțeles bine ,despre el.

Barbu Gh.
7 luni în urmă

Meliția locală trebuie desființată de urgență. Sunt ceva toxic pentru societate!

Ultima modificare a 7 luni în urmă de către Barbu Gh.
Grigore Gheba
7 luni în urmă

Îl încurcă pe primarul nou când vine ori pleacă de acasă. Excesul de zel are o explicație și un nume, al celui ce nu avem voie să îi spunem numele!! Că altfel nu ne publică comentariul.

Român
Răspunde la  Grigore Gheba
7 luni în urmă

După cum vezi în poză,exemplul perfect de neam prost cocalar -soferul de BMW de 200 Euro pe care neamțul îl.arunca la gunoi.Asa mașina așa caracter.Odata cu apariția cartierelor lui Scripcaru,au apărut multe neamuri proaste de peste tot,cu educație de cocalar… Citeşte mai mult »

Jon
7 luni în urmă

Foarte bine Poliția Locală – Există multă NESIMȚIRE DE ZEL din partea Bizonilor care parchează oriunde pe spațiul public! Vreți un Oraș ca Afară – Ok – Curățenie De BIZONI!

Back to top button