Expres

Poliția Locală Brașov, peste 380 de sancțiuni într-o săptămână – jumătate doar în weekend / Autoturisme ridicate…

În perioada 15-21 ianuarie, Poliția Locală Brașov a aplicat 389 sancțiuni contravenționale în cuantum de 129.525 lei. Aproape jumătate dintre acestea, respectiv 193 de sancțiuni, în cuantum de 62.980 lei, au fost aplicate la sfârșitul săptămânii, în perioada 19-21.01.2024.


Totodată, polițiștii locali au legitimat 1.048 de persoane și au preluat și soluționat 206 de sesizări telefonice. Cele mai numeroase apeluri au fost referitoare la autoturismele parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public, ocuparea locurilor de parcare de reședință, blocarea căilor de acces și tulburarea ordinii și liniștii publice.


„Lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat, în perioada de referință, un număr de 161 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.130 lei.
Pentru încălcarea prevederilor actelor normative care reglementează circulația pe drumurile publice, în perioada 15-21.01.2024, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au aplicat 226 de sancțiuni contravenționale, cu 608 puncte de penalizare, în cuantum de 86.895 lei. Mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 118 de sancțiuni în valoare de 41.160 lei, au făcut obiectul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor încheiate cu ocazia activităților desfășurate în perioada 19-21.01.2024.


Conform prevederilor HCL nr. 395/2017*R de aprobare a Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, polițiștii locali din cadrul structurii anterior menționate au dispus ridicarea, în cursul săptămânii trecute, a 93 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar.

Alți 28 de conducători auto, care s-au prezentat la vehicul anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestuia de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate de actul normativ incident”, au detaliat reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare