Poliția Locală Brașov, controale în benzinării! Activitatea comercială, oprită obligatoriu în șapte magazine, pentru…
În perioada 16 mai – 6 iunie, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale la 38 de stații de alimentare cu carburant din municipiul Brașov.
„Obiectivul acestor acțiuni a fost verificarea respectării, de către agenții economici, a prevederilor OG nr.99/2000, republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Au fost sancționați contravențional 7 agenți economici, cu amenzi în cuantum de 2800 lei, pentru lipsa acordului de funcționare. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea, până la data autorizării, a tuturor activităților comerciale desfășurate, cu excepția celei de comercializare a carburanților pentru autovehicule.
Verificările vor continua în toate zonele din municipiu și în toate domeniile de activitate comercială”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brașov.
„Le reamintim agenților economici faptul că, ulterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, au obligația de a obține autorizație/acord de funcționare”, au mai transmis aceștia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.