Poliția Locală Brașov avertizează: Amenzi pentru terenurile neîngrijite

Poliția Locală Brașov atrage atenția proprietarilor de terenuri asupra obligației de a întreține și curăța suprafețele deținute, precum și împrejmuirile aferente, în contextul numeroaselor sesizări primite privind vegetația crescută necontrolat în mai multe zone ale municipiului.
Reprezentanții instituției subliniază că imaginea orașului și confortul comunității depind de responsabilitatea fiecărui cetățean, iar terenurile neîngrijite pot crea disconfort vecinătăților, pot favoriza răspândirea plantelor alergene și pot deveni spații pentru depozitarea ilegală a deșeurilor sau adăpost pentru dăunători.
Potrivit prevederilor HCL nr. 61/2021, atât persoanele fizice, cât și cele juridice au obligația legală de a întreține terenurile pe care le dețin. În acest context, Poliția Locală Brașov desfășoară acțiuni de verificare în toate zonele municipiului.
Nerespectarea obligațiilor privind întreținerea terenurilor constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.
Poliția Locală face apel la spiritul civic al brașovenilor pentru menținerea unui oraș curat, îngrijit și primitor.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





