Poliția Locală Brașov – amenzi de peste 240.000 de lei și 809 puncte de penalizare, în ultima parte a lunii noiembrie / Peste 50 de autoturisme relocate pentru 1 Decembrie
Poliția Locală Brașov a dat amenzi de peste 240.000 de lei și 809 puncte de penalizare, în ultima parte a lunii noiembrie. Astfel, în perioada 18 noiembrie – 1 decembrie, polițiștii locali cu atribuții pe linie de ordine publică și circulație rutieră au aplicat 586 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 241.000 lei și 809 de puncte penalizare.
„De asemenea, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului Poliției Locale Brașov au înregistrat și înaintat spre soluționare 490 de sesizări telefonice, cetățenii semnalând, în majoritatea cazurilor, autovehicule oprite/staționate/parcate neregulamentar și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În perioada de referință, urmare a acțiunilor specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 1.579 de persoane și au sancționat contravențional, conform atribuțiilor statuate, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește oprirea/staționarea/parcarea pe raza Municipiului Brașov, eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere, menținerea curățeniei, funcționarea și exploatarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice și hybrid plug-in, încălcarea actelor normative referitoare la normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, protecția spațiilor verzi, administrarea locurilor publice din Municipiului Brașov, etc”, se arată în bilanț.
În perioada menționată, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier – Ridicări Auto au dispus ridicarea a 78 de autovehicule care se aflau staționate/parcate neregulamentar. Întrucât 18 conducători auto au revenit la vehicule anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestora de către operatorul contractat de municipalitate pentru asigurarea serviciul respectiv, aceștia au fost sancționați doar cu puncte amendă și puncte penalizare, fără a mai plăti taxele de ridicare, transport și depozitare.
Totodată, polițiștii locali au acționat pentru relocarea a 53 de autovehicule, în vederea desfășurării în condiții optime a paradei militare ce a avut loc de Ziua Națională a României.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.