Expres

Poliția Locală Brașov a dispus ridicarea altor zeci de mașini parcate pe trotuar sau pe treceri de pietoni din oraș (foto)

Polițiștii locali brașoveni au aplicat 448 sancțiuni contravenționale în cuantum de 197.982 lei, săptămâna trecută. Peste 35% dintre acestea, respectiv 168 de sancțiuni în cuantum de 66.322 lei, au fost aplicate în weekend.


Totodată, polițiștii locali au legitimat 1.126 de persoane și au preluat și soluționat 243 de sesizări telefonice. Cele mai multe apeluri au fost în continuare referitoare la autoturisme parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public, ocuparea locurilor de parcare de reședință sau destinate persoanelor cu dizabilități, blocare acces și tulburarea liniștii publice.
În perioada analizată, lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat 252 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.792 lei.


„De asemenea, polițiștii locali au desfășurat acțiuni specifice în zonele piețelor agroalimentare în vederea combaterii fenomenului cerșetoriei și depistarea și sancționarea celor ce încalcă prevederile legale în vigoare privind organizarea comerțului în piețele publice ale Municipiului Brașov și utilizarea temporară a locurilor publice aparținând domeniului public al Municipiului Brașov.


În conformitate cu HCL nr. 928/2022 privind adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov, precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.375 lei și au fost ridicate în vederea confiscării peste 80 de kg de produse agroalimentare perisabile”, se arată în bilanț.


Polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier – Ridicări Auto au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale, cu 440 puncte de penalizare, în cuantum de 94.190 lei, pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002(R) privind circulația pe drumurile publice, ale HCL nr. 243/2005(R) privind aprobarea Regulamentului privind eliberarea şi folosirea permiselor de Liberă Trecere pentru circulația pe străzile din Municipiul Brașov și ale HCL nr. 927/2006(R) pentru aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință  amenajate în Municipiul Brașov.


Peste 30% din aceste sancțiuni contravenționale au fost aplicate în weekend.
În perioada analizată, polițiștii locali au dispus ridicarea a 61 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar. Alți 18 conducători auto, care s-au prezentat la vehicul anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestuia de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate în actul normativ incident.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare