Expres

Poliția Locală Brașov a dat amenzi de aproape 250.000 de lei în 2 săptămâni / Pentru ce

Poliția Locală Brașov a dat amenzi de aproape 250.000 de lei în 2 săptămâni.

În perioada 2-15 decembrie 2024, polițiștii locali cu atribuții pe linie de ordine publică și circulație rutieră au acționat în conformitate cu reglementările specifice celor două domenii de activitate și au aplicat, potrivit competențelor, 708 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 249.850 lei și 1.029 de puncte penalizare.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului Poliției Locale Brașov au înregistrat și înaintat spre soluționare 499 sesizări telefonice, cetățenii semnalând, în cazul a 91% din acestea, autovehicule oprite/staționate/parcate neregulamentar și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Poliția Locală Brașov a dat amenzi de aproape 250.000 de lei în 2 săptămâni

În perioada de referință, urmare a acțiunilor specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 1.742 persoane și au sancționat contravențional, conform atribuțiilor statuate, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește oprirea/staționarea/parcarea pe raza Municipiului Brașov, eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere, administrarea locurilor publice din Municipiul Brașov, transportul public local de persoane, menținerea curățeniei, încălcarea actelor normative referitoare la normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, organizarea și desfășurarea activităților comerciale din piețe ori alte locuri publice, etc.

Pentru faptele constatate de comercializare de produse fără acte de proveniență/licență de comerț stradal, polițiștii locali au aplicat 8 sancțiuni în cuantum de 4.500 lei, confiscând 71 de fire de flori, 26 de baloane cu led și 92 de ornamente de sezon.

Poliția Locală Brașov a dat amenzi de aproape 250.000 de lei în 2 săptămâni

Peste 65% din numărul total de procese-verbale de constatare a contravenției au fost întocmite de polițiștii locali pentru nerespectarea de către participanții la trafic a prevederilor OUG nr. 195/2002(R) privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii locali au dispus ridicarea a 71 de autovehicule care se aflau staționate/parcate neregulamentar. Întrucât 14 conducători auto au revenit la vehicule anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestora de către operatorul contractat de municipalitate pentru asigurarea serviciul respectiv, aceștia au fost sancționați doar cu puncte amendă și puncte penalizare, fără a mai plăti taxele de ridicare, transport și depozitare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Un comentariu

  1. Sa se desfinteze politia locala. Ne-am saturat de arogante, habarnisti si atarnatori. La orice interactiune cu ei, cum deschidem gura cum suntem intimidati, amenintati, batjocoriti. Vor sa stam cu capul plecat in fata lor de parca ei ar fi dumnezei. Pe dreptatea noastra ni se rade in nas. Mai mult decat atat, suni la dispecerat iar persoana de acolo nu ia decat sesizarile telefonice care ii convin, de restul se ia in gura cu noi si ne pune sa formulam sesizare in scris. Ce sa mai sesisezi cand sunt fapte care daca nu se constata intr-o ora, doua nu mai e nimic de constatat. Nici legile nu le cunosc multi, isi dau cu parerea ca la piata. Apropo de piete: tarabagii platesc taxe si impozite dar au concurenta neloiala facuta de catre descremenatii care vand de toate la intrarile in piete, ilegal, facand si evaziune. De ce ii tolereaza locala, isi ia cumva dreptul? Ei nu aplica legea, ei interpreteaza legea, se cred lectori la scoala de politie sau la academie. Pereti vopsiti, trotuare pline de rahati de caine, wc in Noua vandalizat etc, iti rad in nas. Toata vara suntem deranjati de aia cu dubele de colectat ilegal fier si baterii, iarna de aia cu boxe cu bluetooth, se aud de la 2 km, cum de locala nu ii vede, nu ii aude? Isi iau cumva dreptul? Intrebam?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button