Expres

Poliția, Jandarmeria și Protecția Consumatorilor Brașov, acțiune de control comună în magazine din… / Unitate comercială închisă temporar

Poliția, Jandarmeria și Protecția Consumatorilor Brașov, acțiune de control comună în magazine din Săcele.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au efectuat o acțiune cu efective mărite, la care au participat și comisari de la Protecția Consumatorilor.

„La data de 28 martie a.c., în intervalul orar 10:00-14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au organizat și desfășurat un control la mai multe societăți comerciale din localitate, cu scopul de a identifica nereguli care ar putea pune în pericol siguranța populației și pentru a sancționa actele ilicite de comerț.

Astfel, cu sprijinul a 8 jandarmi și 2 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, polițiștii au efectuat controale la 7 societăți comerciale din zona străzilor Lămâiței, Barajului și Gârcini, din municipiul Săcele, iar pentru neregulile constatate au aplicat 23 de sancțiuni, în valoare de 28.400 de lei”, a informat IPJ Brașov.

De asemenea, au fost indisponibilitate mai multe bunuri, iar în cazul unei unități comerciale a fost dispusă măsura opririi temporare a activității de vânzare.

Tot în cadrul controlului, polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează în continuare cercetări, după ce au identificat o persoană care ar fi desfășurat activități de instalare a sistemelor de supraveghere video, în scop comercial, fără a fi licențiat în acest sens.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

2 Comentarii

    1. Asa este. Politica primariei sacelene de aducere a tiganilor din Garcini in cartierele sacelene a dus la distrugerea acestora. Din pacate multi saceleni au ales sa paraseasca locurile unde s-au nascut nemaisuportand aceasta batjocura a primariei fata de ei. Traiul romanilor si al maghiarilor care nu au posibilitatea materiala de a pleca din aceste zone a devenit insuportabil. De ce dl. primar, consiliera raspunzatoare de aceste nenorociri si ceilalti propagandisti ai corectitudinii politice nu se muta in cartierul Electroprecizia? Sa simta si ei nenorocirile facute sacelenilor de acolo. Asta ar trebui sa faca daca au demnitate. D-na Voicescu, de ce toate asa zisele institutii ale tiganilor din Garcini le-ati facut in Electroprecizia? De ce nu v-ati dus dv. in Garcini? Nu v-ar fi placut,este? Dar nu v-a interesat soarta sacelenilor din EP pentru ca dv. nu locuiti acolo. Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button