Poliția Brașov, cu ochii pe participanții la Rockstadt Extreme Fest
Poliția Brașov este cu ochii pe Rockstadt Extreme Fest și le solicită celor care participă la eveniment, în perioada 02 – 06 august, în stațiunea Râșnov, din județul Brașov, să respecte normele sociale.
„Pentru că, la acest eveniement, se preconizează un număr ridicat de participanți, atât din țară cât și din străinătate, încă de la debutul festivalului polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor întreprinde toate activitățile specifice, pe diferite linii operative, pentru a menține ordinea și liniștea publică, atât în proximitatea locației unde se va desfășura festivalul de rock, cât și în zona de campare, special amenajată în acest sens.
Măsurile pe care polițiștii prezenți le vor lua vor fi acelea de informare asupra riscurilor și consecințelor generate de consumul de alcool ori de substanțe interzise, dar și de constatere cu femitate a unor eventuale încălcări ale legilor sau normelor sociale, aflate în vigoare.
De asemenea, un aspect foarte important îl reprezintă traficul rutier de pe Drumul Național 1E, către Poiana Brașov, drum intens circulat de triștii aflați, în zonă, în această perioadă din an, pentru care polițiștii rutieri vor face ca fluența vehiculelor să fie cât mai ridicată și vor evita apariția de ambuteiaje ori blocări ale traficului rutier.
Solicităm tuturor participanților, care vor fi prezenți la acest festival, să petreacă într-o variantă lipsită de riscuri și cu respectarea principiilor de desfășuare ale unui eveniment artistic“, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
În caz de nevoie sau dacă aveți cunoștință despre săvârșirea unei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat polițist ori sunați la numărul unic de urgență 112!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.