Poliția Brașov a confiscat material lemnos de peste 116.000 de lei, de la societate din Bran
Poliția Brașov a confiscat material lemnos de peste 116.000 de lei, de la societate din Bran, după ce au fost găsite nereguli la stocurile de material lemnos. Totodată, au fost aplicate amenzi însumând 30.000 de lei.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Gărzii Forestiere Naționale și a Gărzii Forestiere Brașov au finalizat verificările cu privire la modul de respectare a prevederilor legale, referitor la deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, de către o societate comercială cu sediul social și puncte de lucru pe raza comunei Bran, din județul Brașov.
Astfel, în cadrul acestor controale au fost comparate stocurile faptice ale materialului lemnos cu cele existente în aplicația electronica SUMAL 2.0 din incinta a două depozite, iar pentru aspectele de ilegalitate identificate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Lg.171/2010, valoarea totală a amenzilor fiind de 30.000 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
De asemenea, polițiștii au dispus măsura complementară constând în confiscarea a 221,5 mc material lemnos – lemn rotund din diferite specii și cherestea gorun, cu o valoare totală de 166.234 lei, din care cantitatea de 121 mc. lemn rotund specia gorun a fost confiscată fizic și predată în custodie reprezentanților Regiei Publice Locale a Pădurilor din localitatea Cristian, iar pentru restul cantității de material lemnos s-a dispus confiscarea valorică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.