Expres

Poiana Brașov. Vești bune pentru schiorii cu experiență / Ce pârtie se deschide mâine

Poiana Brașov. Schiorii cu experiență vor avea la dispoziție o nouă pârtie neagră, dar și o alternativă la sistemul de transport pe cablu, deoarece va fi pus în funcțiune și telescaunul Lupului. Vor fi deschise și Stâna (pârtia 3A) și ieșirea din Drumul Roșu spre telegondolă (pârtia 3E). 

,,Dacă vreți să vă bucurați de liniște și o pârtie spectaculoasă, de mâine vă așteptăm pe Lupului inferior, unde aveți la dispoziție telescaunul de 4 locuri, care vă scutește de urcarea în Postăvarul și, deci, de timpul de așteptare la telecabină sau telegondolă. Datorită zăpezii artificiale, am reușit să amenajăm și această pârtie și sper ca în zilele următoare să deschidem și ultima pârtie din masiv, Subtelefericul. Aceasta nu a mai fost deschisă de doi ani. Amenajarea domeniului schiabil a însemnat un efort foarte mare din punct de vedere tehnic și uman, pentru că am depins, în cea mai mare măsură, de zăpada artificială și a trebuit să ne calibrăm corect resursele pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor cele mai bune pârtii din România”, a declarat primarul George Scripcaru.

Poiana Brașov – date la zi pentru amatorii de schi

Accesul pe pârtia Lupului inferior se face fie din Drumul Roșu, pe pârtia 3D, fie pe lângă telegondolă, pe Drumul Albastru.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 cm în cea mai mare parte a domeniului schiabil, ajungând la 60 cm în partea superioară a masivului.

Astăzi în Poiana Brașov se schiază pe pârtiile: Drumul Roșu; Sulinar, cu ieșire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu. Cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.

Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion. De mâine vor fi puse în funcțiune telescaunul Lupului și telecabina Kanzel.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button