Expres

Poiana Brașov intră în liga mare a stațiunilor europene: pârtiile, amenajate cu unele dintre cele mai performante ratracuri din lume

Amenajarea pârtiilor din Poiana Brașov trece la un nou nivel. Din această săptămână, domeniul schiabil din Masivul Postăvarul este întreținut cu ratracuri de ultimă generație, special concepute pentru pârtii mari, abrupte și condiții dificile, investiție care ridică semnificativ standardele de calitate, siguranță și eficiență.

Municipalitatea Brașov a achiziționat patru ratracuri noi Prinoth Leitwolf, dintre care două sunt dotate cu sistem de troliu (cabestan), ideal pentru amenajarea zonelor cu înclinație mare, precum Zidul Mare, Lupului sau Subteleferic. Utilajele au o putere de 530 de cai-putere, o lamă și o freză de aproape 9,5 metri lățime și sunt echipate cu sisteme inteligente care optimizează consumul de combustibil și reduc uzura mecanică.

Potrivit autorităților locale, investiția are ca scop menținerea Poienii Brașov în topul preferințelor schiorilor din România, dar și crearea condițiilor necesare pentru organizarea competițiilor naționale și internaționale de schi alpin, inclusiv Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027.

„Brașovul trăiește și din turism, iar pentru a rămâne competitivi trebuie să investim constant în infrastructură și servicii de calitate. Avem cel mai ofertant domeniu schiabil din România și trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor turiștilor, indiferent de vârstă sau nivel de experiență”, a declarat primarul George Scripcaru – prezentând în acest sens şi un filmuleţ edificator – AICI.

Noile ratracuri permit o amenajare mai rapidă și mai precisă a pârtiilor, cu un impact redus asupra mediului și cu un nivel sporit de siguranță pentru operatori. Sistemele moderne de suspensie, freza mobilă și controlul automat al sarcinii în cazul troliului sunt considerate inovații de top în domeniu.

Valoarea totală a investiției se ridică la 8.893.500 de lei (TVA inclus). Până la această achiziție, Primăria Brașov dispunea de șase ratracuri, dintre care patru aveau o vechime de peste 15 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button