Expres

„Podul NATO” va fi demolat prin implozie

„Podul NATO” va fi demolat prin implozie. Urmează a fi construit altul, cu o garanție de 100 de ani. Consiliul Județean a adoptat luni o hotărâre cu privire la „podul NATO”. E vorba despre podul de la Voila de pe râul Olt, o cale de acces foarte importantă spre poligonul de aplicații militare de la Cincu.

Actualul pod va fi demolat, iar în loc va fi construit unul cu o garanție de 100 de ani. Podul cel nou va avea o lungime de aproape 94 m şi o lăţime totală de 13,50 m.
În ședința de plen de luni, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, ale cărei costuri au crescut:

„La podul de la Voila s-a modificat soluția tehnică. Am fost nevoiți să regândim această soluție, în funcție de condițiile în care poate fi demontat actualul pod și amplasat cel nou. Au apărut solicitări de suplimentare a sumelor, fiindcă, în urma avizelor date de Hidroelectrica, acest pod va fi demolat prin implozie, ceea ce va implica inclusiv reabilitarea zonelor adiacente, pentru a putea ulterior să fie construit un pod nou”.

Adrian Veștea, președintele CJ Brașov

„Podul NATO” va fi demolat prin implozie
Valoarea lucrărilor este de peste 27 milioane de lei, cu finanțare asigurată din fonduri PNRR și de la bugetul local al județului Brașov.
Acest pod este de importanţă strategică, pentru că asigură legătura rutieră între gara de la Voila (unde este descărcată tehnica militară) şi baza militară de la Cincu. Podul care există acum în zonă este foarte vechi și nu prezintă siguranță pentru traficul greu necesar armatei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare