Podul NATO de 100 de ani prinde contur / Lucrări din albia Oltului, macara specială
Podul NATO de 100 de ani prinde contur / Lucrări din albia Oltului, macara specială
Lucrările de construcţie a podului rutier situat pe drumul judeţean DJ 105 în comuna Voila sunt în grafic, anunță reprezentanții Consiliului Județean.
Obiectivul pe care CJ Braşov îl implementează cu fonduri accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – Etapa a II-a, este realizat de antreprenorul SC Con-A SRL Sibiu, în baza Acordului contractual nr. 104/2020, urmând să asigure conectivitatea localităților Cincșor și Cincu cu Drumul Naţional 1 şi să rezolve problema accesibilităţii spre poligonul NATO.
După ce firma constructoare a terminat etapa de realizare a noilor fundaţii, în baza contractului de proiectare și execuție în valoare de 11.255.552,74 lei finanţat din bugetul propriu al județului Brașov, s-a trecut la montarea celor două arce metalice ale podului, fiecare având o deschidere a 77 de metri.
Arcele au fost realizate de constructor în fabrica proprie, astfel încât să fie respectat avizul dat de Hidroelectrica şi ele să nu afecteze canalul de fugă al barajului de la Voila. Totodată, au fost montate riglele de consolidare a arcelor şi tiranţii de care va fi sudat tablierul.
Tehnologia utilizată la montajul componentelor podului nu ar fi fost posibilă fără aportul unui utilaj cu totul special, o macara cu o capacitate de 750 de tone, pe care firma constructoare a adus-o din străinătate, pe componente, cu ajutorul a 40 de camioane.
„În prezent, Con-A lucrează la amplasarea pe poziţie a tablierului, o operaţiune realizată din albia râului, prin intermediul unor barje, astfel încât cursul Oltului să fie protejat. Practic, cea mai importantă şi, în acelaşi timp, cea mai dificilă etapă de execuţie a podului de la Voila a fost depăşită cu succes, ceea ce înseamnă că firma constructoare se înscrie în termenul de finalizare a lucrărilor asumat prin contract, care este august 2025”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Cu o lungime de 93,95 metri și o lăţime de 13,50 metri, podul de la Voila este o investiţie esenţială pentru infrastructura rutieră a județului Brașov, fiind proiectat să dureze 100 de ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.