Expres

Plata în spitale ar urma să fie diferențiată în funcţie de performanţă

 

Ministerul Sănătăţii urmează să elaboreze un regulament prin care angajaţii din spitale vor fi plătiţi în funcţie de performanţă. Sorina Pintea a subliniat că noul regulament nu va aduce scăderi de salarii, însă „nu este normal ca un medic care face 5 operaţii să primească acelaşi salariu ca unul care face 30 de operaţii”. În acest moment nu este clar dacă şi în ce fel noul regulament al Ministerului Sănătăţii va modifica salariile sau sporurile angajaţilor din spitale şi în ce fel, deoarece în acest moment se lucrează la acest regulament, el nefiind definitivat. De remarcat că salariile din sistemul sanitar au crescut substanţial anul trecut – în multe cazuri ele s-au dublat sau chiar triplat. „Tot ce pot să spun este că nu vor scădea deloc salariile. Diferenţierea se va face în felul următor: pe aceeaşi secţie ai aceleaşi condiţii pentru toţi medicii. Fiecare face cam acelaşi tip de operaţie – unul face 5, unul face 30. Tot medicii au ridicat problema diferenţierii. Şi atunci, diferenţierea or să o facă spitalele prin regulamentul de organizare şi funcţionare, dar nu managerul, ci şeful de secţie, care este un administrator al secţiei, are un contract de administrare, are un buget de venituri şi cheltuieli, inclusiv cheltuială de personal, în funcţie de cazuri, de complexitate şi de nivelul de salarizare, conform legii, pentru că e o constantă”, a declarat Pintea, pentru Hotnews. Aceasta a arătat că are numeroase adrese de la medici în care este semnalată această problemă.
„Fiecare secţie se va gospodări – dacă şeful de secţie consideră că toţi merită acelaşi salariu, nu am nici o problemă. Nu sunt eu cea care decide. Dar prin regulament, şefului de secţie i se stabilesc nişte indicatori pe care trebuie să îi respecte“, a adăugat ministrul.

Noul regulament este în lucru şi ar putea deveni realitate abia spre finalul acestui an, a mai precizat Sorina Pintea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button