Expres

Pietonii din Brașov, vizați de o acțiune de tip Blitz

Pietonii din Brașov au fost vizați de o acțiune de tip Blitz.

„La data de 11 ianuarie 2023, în intervalul orar 10.00 – 11.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier și Secțiile 1 – 5 Poliție au organizat și desfășurat o acțiune tip «BLITZ» pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop verificarea respectării de către pietoni a normelor legale în vigoare incidente domeniului rutier, precum și verificarea respectării acestora de către toți participanții la trafic”, au informat reprezentanții IPJ Brașov.
Totodată, s-a acționat în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În vizor nu au fost doar pietonii, ci și conducătorii auto. Astfel, polițiștii brașoveni au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor este de peste 4.300 lei. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare.
Precizăm că, 32 de sancțiuni contravenționale (din cele 43) au fost aplicate unor pietoni. Ei au fost sancționați pentru traversare neregulamentară. Celelalte 11 sancțiuni au aplicate pentru nerespectarea altor prevederi legale privind circulația pe drumurile publice.

„Scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!”, au transmis polițiștii brașoveni.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Săndel
1 an în urmă

Ia să facă un bliț, polițaii, și să dispară toate autovehiculele parcate neregulamentar.
Toate.
De pe trotuare, de pe trecerile de pietoni, din stațiile de transport public, de pe benzile pentru biciclete, de pe spațiile verzi.
Ia să vedem asta.

Ultima modificare a 1 an în urmă de către Săndel
Willy
1 an în urmă

Foarte bine! Pe ei! Amendati, tunsi, educati!

Mariana
1 an în urmă

si masinile parcate ilegal❗❗ cand va faceti treaba?exemplu, pe trotuar, margine soselei s.a.m.d. Spor la treaba domnilor politisti.

1 an în urmă

[…] Pietonii din Brașov, vizați de o acțiune de tip Blitz […]

1 an în urmă

[…] Pietonii din Brașov, vizați de o acțiune de tip Blitz […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare