Pictura, literatura şi ritualul prieteniei
Pictura, literatura şi ritualul prieteniei
„Pictura, literatura şi ritualul prieteniei. Ion Dumitriu şi scriitorii generaţiei 80” reprezintă tema conferinţei ce va avea loc vineri, 5 aprilie, de la ora 10.00, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania (clădirea Rectoratului, la parter). Opera şi personalitatea pictorului şi fotografului Ion Dumitriu, dar şi contextul artistic şi istoric în care a lucrat vor fi evocate de scriitori şi critici literari precum Bedros Horasangian, Simona Popescu, Florin Iaru, Caius Dobrescu, Ion Bogdan Lefter.
Pe de altă parte, expoziţia lui Ion Dumitriu, „Lucrul diafan”, poate fi vizitată până pe 29 aprilie, la Centrul Multicultural, de luni până vineri. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere în parteneriat cu Fundaţia Ion Dumitriu.
Ion Dumitriu (Galaţi, 1943 – Bucureşti, 1998) a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti. A lucrat ca profesor de desen la câteva şcoli generale din Bucureşti şi împrejurimi, iar din 1980 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor de desen-pictură la Liceul „Nicolae Tonitza” din capitală. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici începând din 1975, iar între 1991 şi 1993 a fost vicepreşedinte al acesteia. A expus cu regularitate în galerii şi muzee din România, iar în anii ‘90 a participat la expoziţii în Franţa, Spania, Portugalia şi Marea Britanie. Atelierul lui era cadrul predilect al întâlnirii cu scriitori precum Gheorghe Crăciun sau Mircea Nedelciu, prieteni apropiaţi ai pictorului şi autorii unora dintre cele mai pătrunzătoare comentarii şi articole pornind de la opera lui.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.