Piațetele Brașovului, cu mobilier urban proiectat de elevi și studenți brașoveni
Piațetele Brașovului, cu mobilier urban proiectat de elevi și studenți brașoveni
Soluțiile de mobilier urban imaginate și experimentate de elevii și studenții brașoveni în cadrul școlii de vară „Orașul ca o sală de clasă”, parte a proiectului Hub-In, au devenit realitate, iar de astăzi au fost amplasate în patru dintre piațetele din centrul istoric al Brașovului.
Machetele pentru cele 10 obiecte de mobilier urban se află în Piața Sfântul Ioan, Piața Brassai, Piața Paul Richter și Piața Apollonia Hirscher și au create de 24 de tineri brașoveni care le-au proiectat, asamblat și testat în cursul școlii de vară de anul trecut.
La amplasarea primelor elemente în Piața Sf. Ioan au fost prezenți și doi dintre creatorii acestora, care s-au arătat încântați de modul în care proiectele lor au devenit mobilier urban și le-au explicat celor prezenți modul în care au realizat aceste proiecte, de la obiectele și materialele folosite, la utilitatea acestora pentru generația mai tânără.
„La începutul proiectului am experimentat destul de mult cum să realizăm aceste machete. Aveam niște obiecte separate, ne-am jucat cu ele și am văzut ce s-ar potrivi cel mai bine, așa am ajuns la un loc unde să stea lumea, să poți să te așezi confortabil”, a explicat elevul Răzvan Taină.
„Ne-am concentrat mai mult pe utilitate. Am stat și ne-am gândit la ce are nevoie lumea și ne-am dat seama că toate băncile sunt fie puse la perete, fie răsfirate prin toată piața. Și am găsit niște locuri unde ne-ar plăcea nouă, de exemplu, să avem niște bănci. Le-am făcut și apoi ne-am gândit ce putem aduce în plus față de băncile normale. Și ne-a venit ideea asta, de bănci mobile, pe care le poți muta ca să stai mai aproape sau mai departe. Cam asta a fost ideea, am început cu forma asta ca de V, și, după, ne-am gândit că ar fi mai mișto să se poată deschide și închide după preferințele oamenilor. Fie stai mai aproape, fie o deschizi de tot și pot să stea doi străini”, a precizat Cezar Șchiopu, elev, unul dintre colegii de echipă ai lui Răzvan.
Pe gustul tinerilor
Cei 24 de elevi, viitori arhitecți sau urbaniști, și studenți ai Facultății de Design Mobilier și Inginerie a Lemnului, împărțiți în 4 echipe, au creat machetele de mobilier urban adaptate fiecăreia dintre piațete.
„Este un proiect care a avut mai multe etape și care a început anul trecut, în care un grup de 24 de elevi de liceu și studenți, împreună cu mai mulți mentori de la Facultatea de Arhitectură, arhitecți, urbaniști și de la Universitatea Transilvania din Brașov, am creat o mică școală care are ca idee amenajarea unor spații mai prietenoase în centrul istoric. Miza cea mai mare era amenajarea unor spații prietenoase cu elevii și adolescenții, niște obiecte de mobilier care nu sunt foarte specializate, care mai degrabă sunt aproape niște locuri de joacă camuflate sau niște obiecte ludice, niște instalații urbane. Și pentru asta am avut și o școală de vară, în iulie 2023, când acest grup, împărțit în patru echipe, a creat tot felul de prototipuri de mobilier și instalații urbane. Zece dintre aceste prototipuri făcute în timpul verii au fost confecționate, fabricate, după ce au trecut printr-un proces de proiectare tehnică făcută de specialiști. Acum le puteți vedea în patru piețe – în Sfântul Ioan, în Piațeta Brassai, în Piațeta Paul Richter și în fostul Târg al Hainelor, cum se numea el, sau , al țoalelor”, care este intersecția Castelului cu Apollonia Hirscher. Suntem foarte încântați că ele sunt niște pretexte pentru dialog – noi așa le-am și denumit, obiecte pretext. Multe dintre ele au părți mobile, forma lor poate fi adaptată – fie ca să stai individual, fie, unele bănci mai mari, o să vedeți când le descoperiți, pot fi transformate în dintr-o bancă liniară, într-o bancă circulară, unde se pot face poate și niște ore în aer liber de către profesori. Într-un final am însumat tot acest demers într-un titlu care este «Orașul ca sală de clasă» și sperăm să devină un proiect anual în care, împreună cu comunitatea elevilor din Brașov, să încercăm să proiectăm obiecte pentru spațiu public”, a explicat Alexandru Belenyi, arhitect, coordonator proiect.
Proiectul HUB-IN, în cadrul căruia s-a derulat această activitate, este derulat de municipalitate prin intermediul Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului (ABMEE) și este o inițiativă finanțată prin programul „Orizont 2020“ al UE, menit să susțină procesul de regenerare a centrelor istorice, urmând principii de sustenabilitate, combaterea „turistificării”, valorificarea patrimoniului și conservarea specificului local.
„Pentru echipa noastră și pentru municipiul Brașov aș spune că este foarte important procesul din spate. Da, avem mobilier urban, avem ce ne-am dorit, ce au visat tinerii brașoveni, dar mai important de atât este că am putut finanța un proces în care ei au experimentat, s-au jucat, au testat ce înseamnă efectiv construcția unui obiect de mobilier urban, au înțeles ce înseamnă bugetarea, cum se aleg materialele, cum ofertezi, cum alegi un furnizor care să-ți producă acest mobilier și, mai mult decât atât, au înțeles ce înseamnă administrația publică, cum se obțin avizele, cum trebuie să sondezi problemele din spațiul în care vei plasa mobilierul – pentru că ei au intervievat rezidenții, turiștii, au încercat să facă o hartă a dorințelor, a problemelor și să se pună singuri în această ecuație și a rezolva practic nevoia locului prin obiectele de mobilier urban. A fost o încercare foarte dificilă pentru ei. Sunt la început de drum, dar aș zice că este și o experiență pe care deja o au în portofoliu pentru viitoarea profesie”, a declarat Leea Mihăilă, ABMEE.
Detalii despre cele zece obiecte de mobilier urban
„Banca Articulată” este un obiect de mobilier cu mai multe întrebuințări. Fie că faceți o pauză, într-o plimbare solitară, fie că doriți să împărtășiți prietenilor lucruri interesante, găsiți aici spațiul potrivit. Adaptați-l în funcție de nevoi.
„Banca Barcă” este un ansamblu de obiecte de șezut, ca o barcă care vă ajută să spargeți valurile de turiști, atunci când căutați un moment de răgaz în timpul plimbărilor cotidiene sau când vizitați Centrul Vechi.
„Banca Roabă” a fost creată din dorința de a avea mai multă flexibilitate în alegerea locului unde să stați, cu prietenii, de povești. Practic, puteți muta această bancă unde vă simțiți mai bine.
„Banca Simplă” este soluția de bază din Școala de Vară, realizată cu ajutorul design kit-ului. Clasica prezență în spațiul urban vă oferă un moment de pauză, în varianta obișnuită: un loc de stat jos, nepretențios și versatil, potrivit pentru orice zonă din Centrul Istoric.
„Banca Șarpe” este foarte versatilă: forma ei poate fi modificată și adaptată după cum vă doriți, pentru un anumit context. De exemplu, dacă aveți nevoie de o „sală de clasă în aer liber”, puteți aranja segmentele băncii în formă de semicerc.
„Banca Triunghi” este o bancă versatilă, cu „interior”. Puteți să o folosiți împreună cu mai mulți prieteni în același timp. Are și un element mobil care o transformă, fie într-un chaise-long cu perspectivă spre Tâmpa, fie într-o bancă mai potrivită pentru a sta confortabil de povești.
„Foișorul” este o structură simplă care se sprijină superficial pe zidul de piatră și preia vegetația care crește în abundență pe zid. Aici puteți să vă opriți, să vă bucurați de răcoare sau să vi-l fixați ca loc de întâlnire.
„Pandantul” preia vegetația agățătoare de pe zidul de piatră și creează un loc ferit de soare. Sub acoperirea creată de pandant se găsește o bancă simplă, unde puteți poposi în zilele călduroase. Ansamblul creează un loc retras, potrivit printre altele pentru un moment de lectură sau o discuție cu un prieten apropiat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.