Piața volantă revine în Răcădău

Piața volantă revine în Răcădău
Piața volantă revine în Răcădău, sâmbătă, 17 mai, în cartierul Răcădău, în parcarea de pe str. Someșului (vizavi de Complexul Magnolia), între orele 9:00 și 14:00. Producătorii, cei mai mulți locali, și Serviciul Public Administrare Piețe (SPAP) Brașov vă așteaptă aici cu produse românești de sezon și activități speciale pentru cei mici.
Ce veți găsi la piață:
legume, verdețuri, salată, ceapă verde, cartofi, rădăcinoase
fructe proaspete și uscate, sucuri naturale
miere și produse apicole
produse de patiserie și cofetărie
brânzeturi și preparate de carmangerie
murături, borș, dulcețuri, siropuri cu adaos minim de zahăr
răsaduri de legume, flori și răsaduri de flori
obiecte artizanale din lemn și hârtie.
„Este o ediție specială cu ateliere creative de flori de hârtie, GRATUITE, pentru copii cu vârsta de peste 5 ani, realizate cu sprijinul Petale&Tăvițe, la orele 11:00, 12:00 și 13:00. Înscrieri pe loc, în limita locurilor disponibile!”, spun reprezentanții SPAP.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

