Expres

Peste 80 de tone de legume din străinătate, DISTRUSE pentru că aveau reziduuri de pesticide

 

Începând cu data de 11 aprilie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a demarat o serie de controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import.

Acțiunea este parte a operațiunii de control „Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

„Inspectorii sanitar-veterinari au verificat pe palierul lor de competență toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF. Până la această dată au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe și 3 depozite. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancțiuni în valoare totală de 602.200 de lei”, au informat reprezentanţii ANSVSA.

Inspectorii au dispus dirijarea către neutralizare (distrugere) a 81,35 tone de legume și fructe.

Este vorba despre 23 de tone de ceapă uscată şi 23 de tone de mere din Polonia, 10 tone de morcovi din Ungaria şi Serbia, peste 6 tone de cartofi din Polonia şi aproape 2 tone de ciuperci din Polonia, precum şi aproape 7 tone de roşii şi 7 tone de ardei gras din Spania. De asemenea, au fost trimise spre neutralizare 2,2 tone de vinete din Spania, 200 de kilograme de usturoi din China şi 60 de kilograme de roşii din Grecia.

Dintre neconformitățile sancționate, inspectorii ANSVSA au menţionat: lipsa documentelor sanitare veterinare; iginenă necorespunzătoare; lotizare necorespunzătoare (depășirea capacității de depozitare); mijloace de transport necorespunzătoare; lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare); lipsa autorizației de fucționare a depozitului de destinație.

Acțiunea de control a ANSVSA continuă, în cadrul operațiunii „Demetra”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button